Te afli aici: Acasa » National » 9-10 MAI – ZIUA MONDIALA A PASARILOR MIGRATOARE

9-10 MAI – ZIUA MONDIALA A PASARILOR MIGRATOARE

În fiecare an, în preajma zilei de 10 mai, se sărbătorește “Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare”, printr-o campanie de conștientizare publică, coordonată de Secretariatul Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (UNEP/CMS), Secretariatul Acordului privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (UNEP/AEWA), în parteneriat cu BirdLife International și Wetlands International.

Celebrarea “Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare” are ca temă: „Viitorul lor este și viitorul nostru – O planetă sănătoasă pentru păsările migratoare și oameni”, este legată de obiectivele Programului Națiunilor Unite pentru o Dezvoltare Durabilă, subliniind totodată legătura indisolubilă a omului cu natură.

Campania de conștientizare publică se organizează pentru realizarea unui management durabil al resurselor naturale, demonstrând totodată că acțiunea de conservare a speciilor de păsări este importantă pentru viitorul omenirii.

Agenția pentru Protecția Mediului Timiș împreună cu Palatul Copiilor din Timișoara reunește elevi și cadre didactice din 10 instituţii de învăţământ din judeţul Timiş şi aria protejată Hunedoara Timişană:

- Colegiul Național Bănățean

- Grădinița PP 23 Timișoara

- Școala Generală Nr. 18 din Timişoara

- Şcoala Gimnazială Nr. 19 Avram Iancu din Timişoara

- Şcoala Gimnazială Şagu, judeţul Arad

- Liceul Tehnologic Vinga

- Şcoala Gimnazială Remetea Mare

- Liceul Teoretic Special IRIS din Timişoara

- Liceul Waldorf din Timişoara

- Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara

în activităţi de informare și conștientizare privind importanța protejării păsărilor sălbatice pentru mediul înconjurator și pentru viața oamenilor. Elevii vor învăţa despre speciile de păsări migratoare, habitatul şi modul de viaţa al acestora şi vor fi informaţi despre necesitatea protecției și ocrotirii păsărilor sălbatice. La randul lor, elevii vor  realiza machete creative si hrănitori pentru pasarele pe care le vor monta în curtea școlii.

Evenimentele organizate cu acest prilej, vor fi înregistrate la adresa: http://www.worldmigratorybirdday.org/register-your-event pentru ca ulterior să poată fi vizualizate pe o hartă mondială interactivă online.

Lasati un comentariu

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus