Te afli aici: Acasa » Lifestyle » Femina » Moda » Andreea Tincu & Sense Spring Summer 2014

Andreea Tincu & Sense Spring Summer 2014

 

Early Mornings este numele sugestiv al colecției semnate de designerul Andreea Tincu pentru sezonul primăvară- vară 2014.

Linia este una feminină, fluidă, delicată iar structurile tricotate diafan de tip devore technique și efectul translucid  dat de straturile de organza  de mătase suprapusă, sunt doar cîteva dintre  elementele cheie ale colecției.

Silueta este rafinat scoasă în evidență iar transparența nu are nimic ostentativ emanînd doar o naturalețe pură.

Jacquard-urile rafinate, patchwork-ul de fîșii, suprapunerile de benzi transparente, grafica cu cercuri din organza, plisările ingenioase pe țesături transparente conferă prețiozitate colecției și aduc arta artistului Paul Klee în prim-plan.

Trecerea de la nuanțe închise de negru la griuri colorate și  tonuri neutre de piersică pudrată amestecate cu accente de roșu se armonizează cu jocul de linii din structurile tricotate.

Materialele colecției Early Mornings sunt naturale, mătasea fiind fibra principală atît în țesăturile cu aspect de in cît și în organza, voal sau chantung, toate fiind posibile mulțumită tehnologiei Stoll.

,,Când am creat această colecție m-am gândit la o dimineață devreme de vară,  în care întunericul este treptat înlocuit cu gradări fine de culoare, pasaje  delicate care oscilează între nuanțe  închise spre deschis.  Văd rasaritul asemeni unor picturi semnate de Paul Klee, un adevarat magician în jocul cu transparențe “  – declara designerul Andreea Tincu.

 

Sense toamnă – iarnă 2013/2014

A retro vibe este una dintre colecțiile principale ale brandului Sense din acest sezon.  Într-o cromatică dominată de camel, auriu și  negru siluetele sunt  longiline,  elegante, au acel  je ne sais quoi  retro al unor vremuri trecute dar extrem de actuale ca apariție stilistică.

Elemente considerate clasice ale stilului retro – talia marcată, jachetele cambrate cu alură masculină, gulerul șal sau cardiganul tricotat sunt preluate de catre designerul Andreea Tincu și reinterpretate într-o manieră modernă . Lungimea fustelor este sub genunchi, liniile de construcție sunt curate,  epatand printr-un  rafinament simplu si elegant . Colecția propune atît țesaturi cît și tricotaje, acestea  fiind realizate în fabrica proprie, Smirodava, cu o vechime neîntreruptă de 35 de ani în domeniu.

Fără îndoială, rochia este favorita designerului, indiferent daca vorbim despre cele casual din tricot sau triplu voal, ori despre modele prețioase, de seară și de cocktail croite din brocard, dantelă, paiete fine sau jacquard-uri elegante.

Cum o  colecție retro nu poate să nu propună deux-pieces-uri, variantele Sense pentru această  iarnă sunt costumele chic cu jachete cambrate și fuste conice,toate  frumos conturate printr-un contrast puternic  cromatic de camel și negru.

Utilajele  Stoll de ultima generație  și firele de cea mai buna calitate, importate din Italia, Germania și  Franța , reprezintă  garanția unui produs knitwear de calitate. În colecție, piesele tricotate au repere aplicate din piele, incrustații de tip dantelă de lână sau garnituri prețioase.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus