Te afli aici: Acasa » National » Ansamblul Banatul sustine cel mai mare spectacol de datini si folclor din acest sezon

Ansamblul Banatul sustine cel mai mare spectacol de datini si folclor din acest sezon

Aurel Tămaș, Carmen Popovici Dumbravă și Adrian Stanca sunt doar câteva dintre marile nume ale muzicii populare aflate pe afișul celui mai amplu  spectacol de colinde și folclor românesc plănuit în acest final de an la Timișoara. Susținut de Ansamblul profesionist Banatul, spectacolul va avea în program folclor tradițional, cântece de patrimoniu și dansuri bănățene pe cale de dispariție, precum „desca”  sau ”prepurtatul fetelor”. Evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș (CCAJT) se va desfășura miercuri, 6 decembrie 2017, de la ora 18, în sala Capitol, anunță Liliana Laichici, managerul instituției.

Spectacolul intitulat ”La zile de sărbătoare” va fi prezentat de Iuliana Tudor, realizatoarea celor mai vizionate emisiuni dedicate folclorului la televiziunea  publică națională. Invitații Ansamblului Banatul pentru acest eveniment sunt renumiții soliști de folclor  Aurel Tămaș, Niculina Stoican, Ciprian Roman, Antonela Ferche Buțiu, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Ghiță Călțun Brancu, Dana Gruescu, Felicia Stoian, Maria Coman, Daniel Scorobete, Iasmina Iova. Conducerea muzicală a spectacolului îi este încredințată dirijorului Sebastian Roșca.

Născut în 1961 într-o familie tradițional ardelenească, iubitoare de folclor și de datini,  din Borșa, județul Cluj,  Aurel Tămaș este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România. Rampa sa de lansare în cariera muzicală a fost festivalul Cerbul de Aur,  în 1996. Palmaresul să opulent include două  discuri de aur și unul de platină. Între cele mai cunoscute cântece ale repertoriului său se află ”Cucule pasăre mândră”, “Nu-i român ca ardeleanu’” și  “Floare de melin”.

Programul spectacolul va cuprinde colinde și obiceiuri arhaice de colindat din Banat, precum ”Merge Lina la fântână” sau ”Hai, ficior, cu dubele” și dansuri străvechi, unele pe cale de dispariție, repuse în circulație prin acest program.  ”Sub genericul Jocul salbelor, trecem în revistă dansuri din întreg Banatul, din câmpie, la coline și la munte. Printre acestea, avem dansuri aproape pierdute, precum desca – joc de perechi din zona de pustă, Jocul salbelor cu prepurtatul fetelor (un vechi obicei coregrafic bazat pe mândria etalării straielor și bucuria de a fi împreună) și învârtita pe picior, ce dau măreție dansului bănățean. De la Sorocul din Seceani, în câmpie, la ”ardeleana lui Ioane” de la Cornereva, încheind cu brâurile mărganilor, paica și jocul de doi de pe Valea Bistrei, spectacolul nostru coregrafic respectă tradiția chiar în succesiunea jocurilor”, dezvăluie coregrafii spectacolului, Nicolae și Brândușa Stănescu.

Spectacolul face parte din programul  ”Datini și obiceiuri de Crăciun”. Biletele costă 20 de lei și sunt disponibile la sediul CCAJT, str. E. Ungureanu nr. 1, Timișoara, începând de astăzi, 27.11.2017.

Foto: C. Duma

Lasati un comentariu

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus