Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Aprobat

Aprobat

 

Vestea s-a răspândit ca fulgerul. Dumnezeu şi-a deschis un Birou de relaţii cu Publicul. Într-o ţară nici prea mare. Nici prea mică. Într-un oraş nici prea mare. Nici prea mic. Într-un cartier nici prea bogat, nici prea sărac. Într-o clădire nici prea luxoasă, nici prea sărăcăcioasă. În acest birou, numit “Cere, şi ţi se va da”, Dumnezeu primea cereri de la populaţie, le analiza, şi le acorda rezoluţia: aprobat, sau neaprobat.

Interiorul era modest. O cameră. Un scaun. Pe o masă, un calculator, la care solicitantul redacta  cererea.   Şi o imprimantă, la care era tipărită rezoluţia lui Dumnezeu.

Din primele zile, biroul  “Cere şi ţi se va da” a fost luat cu asalt. Cozile se întindeau pe zeci de kilometri în jurul lui. Şi un lucru curios a ieşit la iveală tot din primele zile. Pe toate cererile înaintate de solicitanţi, Dumnezeu punea o singură rezoluţie: APROBAT. Nu exista nicio cerere să fi fost refuzată. Ceea ce spunea totul despre bunătatea lui Dumnezeu.

Totuşi, tot din primele zile au apărut şi necazurile. Un cetăţean solicitase un teren ultracentral. Dumnezeu a aprobat cererea. Acelaşi spaţiu avea, însă, deja, un alt proprietar. Acesta a stat la coadă şi o solicitat şi el terenul care îi aparţinea. Dumnezeu a aprobat. Şi cazuri din acestea erau cu miile. Un cetăţean a solicitat scutire de toate taxele de stat. Dumnezeu a aprobat. Statul a solicitat şi el, prin avocaţi voluntari, obligativitatea impozitelor pentru toţi cetăţenii. Dumnezeu a aprobat. Alţi cetăţeni au solicitat bunurile altora. Dumnezeu a aprobat. Cei afectaţi de această hotărâre, au solicitat bunurile înapoi, ba chiar bunuri aparţinând altor concetăţeni, ca daune morale.   Dumnezeu a aprobat. O femeie îndrăgostită de o alta a cerut oficializarea relaţiei lor, prin  căsătorie. Dumnezeu a aprobat. Biserica a reacţionat prompt, şi a cerut anularea căsătoriei. Dumnezeu a aprobat. S-a cerut legalizarea tuturor păcatelor. Dumnezeu a aprobat. Bisericile l-au ameninţat pe Dumnezeu cu caterisirea, şi au cerut abolirea păcatelor. Dumnezeu a  aprobat.  

Statele şi-au zis că este momentul să ceară. Şi au cerut: dominaţie economică, supremaţie mondială, acces unilateral la resurse. Dumnezeu  a aprobat. Văzând uşurinţa cu care le-au fost îndeplinite cererile, opoziţia din fiecare stat a supralicitat. A cerut supremaţie economică universală, putere universală, puterea tuturor universurilor paralele. Dumnezeu a aprobat. Puterea nu s-a lăsat nici ea mai prejos, şi pentru a-şi asigura voturile, a cerut puteri şi supremaţii Dumnezeieşti. Dumnezeu  a aprobat.  Nu a durat mult însă, şi statele, ca şi cetăţenii,  au realizat că au în mână o simplă hârtie.  Pe care era redactată simplu şi citeţ cererea, şi sub care era scris un singur cuvânt: APROBAT. Şi semnătura lui Dumnezeu. Atât. Niciun atu. Nicio garanţie.

Indignarea guvernelor şi statelor a fost mare. Şi mai mare, indignarea opoziţiilor. Şi mai mare, indignarea cetăţenilor. Cu pietre, cu ciomege, cu praştii, cu sticle, cu revolvere,  şi pusti, cu  flote de portavioane şi armade aeriene, cu divizii de arsenale nucleare,  biroul “Cere şi ţi se va da” a fost înconjurat, şi Dumnezeu somat să iasă afară, în faţa mulţimilor şi armatelor reunite şi dezlănţuite. Ca să dea socoteală de bătaia de joc la adresa supremei creaţii divine: omul.

La prima somaţie, din birou a ieşit un bătrânel care de-abia se ţinea pe picioare. Cu o bască cenuşie pe cap. Aplecat de şale. Cu tenul pigmentat. Cu mâinile uşor tremurânde. Cu ochii mici, pe care îi ţinea cu oarecare dificultate deschişi, ca un pui de găină, sub soare.

“În numele omenirii, explicaţi-vă!”, au urlat megafoanele.

“Dragii mei”, a rostit cu dificultate bătrânul, “nu am avut, şi nu am inima, să vă refuz nimic. Un cetăţean, pe nume Pavel, pe care mi se spune că l-am cunoscut, a spus: <<Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos>>. Am aprobat omucideri. Vă întreb: V-am pus eu vreun pistol la tâmplă ca să ucideţi? Nu. Aţi avut, şi aveţi toată libertatea. Am aprobat minciuni, furturi, toate păcatele. Am trimis eu diviziile de care sunt acum înconjurat, ca să le comiteţi? Nu. Aţi avut, şi aveţi toată libertatea. Am aprobat suferinţa. Aţi fost solidari cu ea, sau nici nu v-a păsat?  Se mai spune undeva, unde nu îmi aduc aminte, cândva: <<Cele ce vreţi să vi le facă vouă oamenii, acelea să le faceţi şi voi, lor>>. Am aprobat totul, ca să mi se aprobe tot?…Nu. Doar ca să fiţi multumiţi…. Dar voi, când cereţi, ştiţi ce aţi cerut? În dauna cui? V-aţi pus vreodată în locul meu? Dacă iubiţi din tot sufletul, şi din tot cugetul, pe cineva, i-aţi refuza ceva? Eu nu pot să refuz niciun om. Pentru că o singură viaţă de suferit, e destul.”

         Şi bătrânelul a intrat, încet, încet, în birou.

         Blocada s-a retras, oarecum dezarmată.

         A mai existat şi o continuare. A doua zi, au venit pe Pământ toate puterile cereşti. Au stat la coadă zile întregi la biroul lui Dumnezeu. Apoi, fiecare înger, seraphim, heruvim, arhanghel,  a colindat întreaga lume, şi a lăsat la uşa fiecărui om, câte un mănunchi gros de cereri,  aprobate   de Dumnezeu, în alb.

Comentarii (1)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus