Te afli aici: Acasa » Educaţie » Concurs interjudetean de creatie plastica “Zambetul Primaverii”

Concurs interjudetean de creatie plastica “Zambetul Primaverii”

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 din Timișoara în parteneriat cu unități școlare din zece județe din țară, două grădinițe din Serbia, cu Palatul Copiilor Timișoara – unitate furnizoare de educație nonformală și cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiș au organizat evenimentul expoziție/concurs interjudețean de creaţie plastică ”Zâmbetul primăverii”, având ca scop principal: stimularea creativităţii, a spiritului de  competiţie şi autodepăşire prin intermediul artelor plastice, precum și descoperirea talentelor artistice ale copiilor de vârstă preșcolară. Colaborarea strânsă dintre copii și cadrele didactice din diferite unități, precum și posibilitatea desfășurării unor activități extracurriculare și extrașcolare, ce au la bază învățarea colaborativă a reprezentat obiectivul principal al acțiunii.

Evenimentul este înscris în Calendarul activităților educative al ISJ Timiș  2015-2016 și a avut loc la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Timișoara, gazda organizatoare. Expoziția a cuprins un număr remarcabil de lucrări: desene, picturi, colaje, felicitări, realizate cu multă pasiune de copii cu vârste cuprinse între 3 – 10 ani, care au avut ca sursă de inspiraţie tematica  primăverii.

Zâmbetul primăverii a fost adus prin glasurile copiilor preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 din Timișoara, care au prezentat un program artistic cu cântece și poezii specifice momentelor importante din luna martie, fiind îndrumați de echipa organizatoare a evenimentului din cadrul proiectului “Zâmbetul Primăverii”: director, prof. Miuțel Cornelia, prof. Căprărescu Rocsanda, prof. Luchici Radmila, prof. Secoșan Nicoleta, prof. Carp Marinela. Turul expoziției a fost realizat de toate grupele din grădiniță precum și de elevi de la unitățile școlare partenere. În încheierea evenimentului a vut loc jurizarea  expoziţiei cu  lucrările copiilor și au fost decernate premiile. Din echipa de jurizare au mai făcut parte: prof. Terteci Janina, prof. Surugiu Alina – Liceul Teoretic ”David Voniga” Giroc;  prof. dr. Babă Liliana, prof. Scurtulescu Daniela – Palatul Copiilor Timișoara. La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiș proiectul a fost coordonat de: inspector școlar, prof. Lavinia Nicoleta Supuran și inspector activități extrașcolare, prof. Ladislau Domolki.

Echipa de proiect

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus