Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » CULTURA / CINE A FOST AMZA PELLEA ?

CULTURA / CINE A FOST AMZA PELLEA ?

CULTURA / CINE A FOST AMZA PELLEA ?

Amza Pellea a fost un om, ca atâţia alţii.Un actor. El a interpretat un personaj. Ţăranul. Ţăranul oltean. A făcut-o pentru că el însuşi a fost în copilărie ţăran. Părinţii lui au fost ţărani. Ca şi bunicii şi străbunicii lui. Şi aşa mai departe înapoi. Ţăranul ăsta nu a avut niciodată salariu. Nici asigurare de sănătate. Nici bani în bancă. Nici cărţi de credit. Nici asigurare pe bunuri. Nici pensie.

Printre marile lui avuţii putem enumera: vinul din care ducea de sărbători la Bucureşti naşului Pantelică o damigeană. Porcul din care se hrănea o bună parte din an întreaga familie şi mai rămânea şi pentru rude, mărimi şi relaţii. Putina cu varză cu care se trata de sănătate. Sarmalele ( din varză şi carne de porc ). Prazul ( o rudă isteaţă a cepei ). Şi umorul. Ce este umorul ? O formă de a plesni de sănătate şi bună-voie El nu are nimic de pierdut, spunând adevărul. Aşa cum îl vede el. Fără efecte speciale. Uzând numai de cântarul bunului său simţ ancestral.. El spune lucrurilor pe nume, pe lumea celor care poartă ochelari de cal. Dar o spune pe ocolite. Este un ambasador de cultură şi limbă al Olteniei literare. Amza Pellea nu juca teatru interpretându-şi personajul – nea Mărin al Olteniei. El îşi aducea aminte de ce auzise prin copilărie. Şi compunea la timpul prezent cu inima satului românesc. El era un analfabet. Unul din cei mai mari analfabeţi ai lumii. Cu toate acestea, era tot atât de deştept ca 19 prim-miniştri, 7 capete regale, 30 de preşedinţi, mai rămânea şi pentru Parlamentul României şi oţâră pentru  Consiliul Europei. Se cam lăuda. Dar ştia bine că nu face în ochii nevăzătorilor mai mult de două parale. Lacom de averi nu a fost. Mulţumită eforturilor lui de a-şi trăi viaţa în cumpătare şi simplitate, natura ni s-a păstrat aşa cum o mai puteţi vedea şi astăzi prin locurile acestea. Oamenii cu carte de azi ar spune că nea Mărin era un ecologist patologic. Din păcate, ţăranul acesta – care a dat prin naştere de fii şi fiice şi birul de prunci – nu a ajuns la conducere niciodată. Era o formă de existenţă superioară în stare brută. El nu ştia să ceară, numai să dea. Fapt care nu i s-a iertat. Au mai existat în sfera aceasta a patologicului ţărănesc şi alte ramuri: un Ioan Creangă al Humuleştilor, un Marin Sorescu al Bulzeştilor, un Marin Preda al Bărăganului, un Octavian Goga al Răşinarilor, şi alţii, care au rămas mai aproape de pământ, chiar în pământ. Ei apar suficient de rar, la mari intervale de timp, cât să nu-i uităm şi să dorim să mai apară şi alţii. Dar ei se lasă îndelung aşteptaţi, şi cine ştie dacă vor mai apărea vreodată. Oltenii l-au iubit pe nea Mărin. Românii l-au iubit pe nea Mărin. Şi nu l-au uitat, deşi discursurile lui neparlamentare abia se mai descoperă prin arhivele prăfuite ale televiziunii. L-au iubit pentru că ascultându-l îşi aduceau aminte de unde au plecat. Pentru că omul ăsta chiar nu avea nimic să le dea – în afara cămăşii de pe el – decât rezerva lui funciară de optimism şi adevăr care îi făcea să râdă. Să râdă cu nea Marin. Şi oamenii râdeau. Şi înţelegeau mai bine pe ce lume se aflau. Nea Mărin nu a fost sponsorizat niciodată. I-a sponsorizat el pe toţi. Şi ar fi murit de ruşine să întindă mâna să ceară. Mai bine ar fi mâncat pământ, pe care de altfel, împreună cu moşii şi strămoşii săi l-au mâncat în cursul acestei poveşti tragice de umor a istoriei poporului român cu asupră de măsură. Pentru că nu putea să-i facă pe ţăranii ăştia de români  să râdă pe datorie.

Privind în jur, se constată că satul românesc a înregistrat un salt uriaş în sus. Nu mai trăieşte în bordeie de pământ. Distanţa de la ele până la streaşină arată măsura a ceea ce i-a prisosit, şi a folosit. Natura a fost  risipitoare cu el. În rest, continuă să i se ceară. Şi satul, conform tradiţiei noastre literare nescrise, îşi donează cămaşa de pe el, o cămaşă albă, fluturând un steag al eternei predări în faţa mărinimismului şi modernismului celor care nu au trecut niciodată, dar absolut niciodată cu faetoanele prin el.

Nea Mărin continuă să aştepte, probabil, investitorii şi sponsorii. În porc, în praz, în varză, în vin. În tehnologii de preparat sarmale. În bun simţ. Şi investitorii nu vin.Iar sponsorii nu se pot ridica la înălţimea partenariatului său. De ce, nea Mărine? Şi nea Mărin face cu ochiul din cer, ştii, face cu ochiul. Şi tace…

martie 1999

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus