Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » CULTURA / ELOGIUL

CULTURA / ELOGIUL

CULTURA / ELOGIUL

Când Ana MARIA TELEMEA a luat primul titlu mondial la proba de spadă, directorul liceului sportiv Pietrache Piscu din Iovacra – liceul care a format marea campioană – a dat numele proaspetei laureate, unei alei. Nu una oarecare. Ci chiar aleea din faţa sălii de sport a liceului. S-a pus o placă comemorativă, s-a scris pe ea, cu litere de bronz, aleea Ana Maria Telemea, campioana noastră, şi anul. Spre aducerea aminte a generaţiilor care vor urma.

Nu după mult timp, Ana Maria Telemea a cucerit din nou titlul mondial. În semn de omagiu, directorul şi profesorii au dat numele campioanei, sălii sportive a liceului. Spre aducerea aminte şi pildă pentru elevii şcolii, şi în semn de recunoştinţă pentru  profesorii care au pregătit o mare campioană.

De atunci, lucrurile au curs gârlă. În fiecare an, Ana Maria Telemea mai câştiga un titlu mondial. Rând pe rând, cancelaria profesorilor, biroul directorului, sălile de clasă, coşurile sobelor , coridoarele, au primit numele marii campioane. De la o vreme, nu mai era colţişor în liceu, să nu fi primit o plăcuţă comemorativă, cu acelaşi nume. Fiecare broască, fiecare clanţă, fiecare pom, fiecare bancă, fiecare bec, fiecare tablă, fiecare poartă sau uşă, au primit, rând pe rând, plăcuţa comemorativă, cu numele campioanei. Consiliul profesoral şi directorul ajunseseră la disperare. Nu mai aveau unde să pună plăcuţe comemorative. Dar s-au găsit şi soluţii. Fiecare portar şi femeie de serviciu, fiecare profesor şi elev al   liceului au primit numele Ana Maria Telemea, şi  plăcuţa comemorativă corespunzătoare. Aici, ideile directorale s-au epuizat. S-a apelat la sprijinul cartierului. Fiecare coş, fiecare gard, fiecare casă, fiecare locatar, fiecare curte, au primit alte şi alte plăcuţe comemorative.

Au trecut anii. În Iovacra nu mai exista, practic, niciun cetăţean, care să nu ştie cum îl cheamă. Răspundea fără reproş: sunt plăcuţa comemorativă cu numărul… , şi numele Ana Maria Telemea, realizată în semn de omagiu pentru cel de-al n-lea titlu mondial al marii campioane.

Au trecut alţi ani. Şi au apărut noi campioane mondiale. Aleea din faţa şcolii de sport, sala de sport, cancelaria, biroul directorului, coşurile sobelor, coridoarele, broaştele, clanţele, pomii, băncile, tablele, uşile, portarii, femeile de serviciu, profesorii, elevii, cartierul, de la prima pisică, la ultimul lui câine, au primit, în plus,  alte nume, şi alte plăcuţe comemorative.

Acum, e criză economică. Adică, sărăcie.  Nu se mai găsesc plăcuţe! Nu se mai găsesc deloc! Tocmai acum, când  campionii meritau să primească totul!Directorului îi este şi ruşine să mai iasă din birou.  I-am  dat  o idee: Domnule director, daţi-le… ce anume? A întrebat directorul înfrigurat. Mergeţi la o casă de schimb! I-am spus. Şi schimbaţi la cursul pieţii, elogiile noastre!  Directorul m-a privit ca pe un marţian. Sunteţi normal? Vedeţi, domnule director, i-am spus, mama a fost preşedintă de sindicat, în vremuri odioase. Repartiza şi televizoare, apartamente, sau alte daruri, oamenilor muncii din întreprinderea la care lucra. Nu, nu le producea ea. Doar evalua criteriile de repartiţie, obiective, atât cât poate să fie de obiectiv un om, şi atribuia bunurile. Odată, a dat ceva, un lucru de nimic, unui salariat aflat în prag de pensie. Altora, le-a distribuit televizoare, sau apartamente.  Nu a mai auzit de ei. Dar în  fiecare an, bătrânul acela, acum pensionar, urca cu greu până la etajul doi al blocului unde locuia mama, cu o plasă în mână. Suna la uşă. Şi când mama deschidea, îi spunea invariabil: “Bună ziua, doamnă inginer. Vă mulţumesc încă odată pentru binele pe care mi l-aţi făcut. Primiţi, vă rog, din partea mea, această plasă de pere, culese de mine,  din pomul din curtea mea. Îmi cer scuze că v-am deranjat.” M-am gândit, domnule director, că ar fi frumos dacă am expedia an de an, campionilor formaţi în liceu, câte o plasă de fructe, din câte un pom sădit în curtea şcolii, în memoria fiecărei victorii a lor. Spaţiu este destul. Alte câteva fructe, din fiecare pom, le-aţi da, poate, în fiecare an, personalului de serviciu, şi chiar profesorilor. Ştiţi cum se trăieşte dintr-un salariu de 500-800 de pâini pe lună? În fine, dacă există totuşi, Dumnezeu, pe această lume, s-ar cuveni să îl rugăm să ne mai ridice pe lume şi campioni, şi profesori de campioni. Şi ca să nu îl rugăm cu mâna goală, poate i-am da şi lui o poamă. Ca să nu mai vorbim că el are mulţi fani care ţin cură de slăbire. Un fruct ajunge tuturor. Să nu se îngraşe. Dar, din păcate, nu se poate. Am vorbit cu paznicii. Elevii de azi se joacă într-un fel aparte în curtea şcolii. Şi în joaca lor, rup toţi pomii. Regulamentele şcolare moderne îi protejează. Nimeni nu are voie să li se opună, când îi rup. Nici măcar cu o vorbă. Şi apoi, ar asculta de o vorbă? Dumnevoastră ştiţi mai bine.  Mai sunt şi alte inconveniente. Un pom se mai şi stropeşte. Cere  o pompă. O foarfecă de tăiat. Substanţe. Cere un pic de muncă.  Cine să o facă? Tot dumneavoastră?Şi atunci ce ne mai rămâne să dăruim, domnule director, campionilor? Elogiile noastre. Schimbate la casele de schimb, la cursul pieţii. Cu bon de schimb. Atâtea elogii, pe atâta valoare. Azi… urmează data şi ştampila casei de schimb. Pe o coală de hârtie separată, puteţi ruga secretara să tehnoredacteze şi listeze o altă adresă elogioasă,  de felicitare. Urmată de semnătura  dumneavoastră, electronică.

Am ieşit. Am mai auzit, după un timp, că directorul  caută în continuare,  un furnizor de plăcuţe comemorative…

20 – 21 octombrie 2011

Comentarii (2)

  • Sorina

    O ducem conform sloganului ,,Să trăiți bine!” cu 500-800 pâini/lună, subdezvoltați și subnutriți. De unde atâta TELEMEA!
    Bizară ,,epocă de piatră” ne-a fost dată!Să ne adaptăm din mers condițiilor vitrege de viață.

  • Riviana

    Complet și obiectiv!

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus