Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » CULTURĂ/FARUL DE STICLĂ

CULTURĂ/FARUL DE STICLĂ

CULTURĂ/FARUL  DE STICLĂ

1. Ştergea cu duioşie farul imaculat al autoturismului, o marcă de prestigiu, iradiind o lumină de sticlă, cu afecţiune chiar, şi i-l arăta prietenei. Pentru un moment, am avut impresia unei pasiuni tainice, ludice, între cele două femei, şi briliantul de sticlă.

Femeia mignonă, înspre a doua vârstă, cu părul de puf de pui de găină, cu două fante negre în orbite, se îndreptă apoi spre faleză, revigorată de exerciţiul admiraţiei proprietăţii ei.

2. Aşteptam în maşină. La 50 de metri, faleza. În restaurantul-cantină, soţia şi fiica. Le văd îndreptându-se grăbite spre faleză. Au uitat de mine. Claxonez. O mână flutură a refuz. Claxonez. Nici-un răspuns. Parchez maşina lângă faleză. Cobor. Ce este? Se îneacă un om, răspunde soţia. Şi întinde mâna pe mare, înspre digul de stafilopozi.

Un cap la 40 de metri, pe mare. Valuri de 2, 3 , 4 metri înălţime, şi 10-15 metri între ele. Se îneacă un om? 100 de oameni pe dig, pe plajă şi faleză, privind omul care saltă ca o minge pe valuri. I-au aruncat o plută salvamarii. Mă îndrept spre cea mai apropiată clădire, o braserie. Un domn bate în uşă, în faţa mea. Aţi anunţat? Sigur că am anunţat. Salvamarii sunt jos.  Ăsta ar merita o bătaie soră cu moartea. Da, ăsta ar merita o bătaie soră cu moartea. Este profesor. Are 45-50 de ani. De la Vâlcea. La 30 de metri de profesor, digul de stafilopozi de care valurile se sparg cu furie. În stânga, faleza spre Eforie Nord, în care valurile bat la înălţimea unui om,  înghiţind lacom plaja.

1. O zi însorită. Mama vrea să îi arate fiicei cum funcţionează scripetele pentru coborât marfa în magazia restaurantului. Plaja are un nume de import:  Splendid Beach. O scenă improvizată pe un podium acoperit, boxe, o terasă pe faleză, mese pe terasă, mese pe digul apărat de stafilopozi, un podeţ de lemn între faleză şi dig, felinare mate de-a lungul podului.

Acolo, jos, se recepţionează marfă. Cutiile cu băutură şi alimente coboară pe scripeţi. Câţiva manipulanţi bronzaţi, şi, în mijlocul lor, femeia mignonă, cu părul de puf de pui de găină, verificând intrarea în magazie a fiecărui colet. Probabil, vigilentă, patroana…

2. Înecatul continuă legănarea pe valuri. Acum se îndreaptă spre Eforie Nord, acum se întoarce, acum pare că este târât spre stafilopozi, acum luptă din nou şi se îndepărtează pe mare. Foarte bine face. Dar câtă energie mai are? Ce bătaie ar merita fetele alea! comentează domnul din dreapta. Uite-le, abia le-au scos din mare. Cele în costume de baie albastre, de acolo. Privesc. Sunt câteva perechi în costume albastre. Zăresc şi ambulanţa. O bătrână Dacie care a răspuns prima la apel. Soseşte o ambulanţă modernă. Speranţele cresc. Aţi anunţat paza de coastă? Un elicopter? Să îi arunce o frânghie de sus, să îl traga la mal? Nu au aşa ceva în dotare. Nu îi interesează. Atunci, o barcă cu motor. Nu au nimic. Au încercat să îi arunce o frânghie. Prea departe. Nu ajunge până la el. Atunci, vă rog, măcar anunţaţi pe toată lumea. Să avem conştiinţa împăcată…O viaţă de om. Dacă nu aş fi spectator, ar fi fost o moarte statistică. Aş fi dat din umeri: şi ce mă interesează?  Şi niciunul din noi nu face nimic, ricanează bărbatul din stânga. Ce să fac? răspund. Nu ştiu să fac nimic. Dacă aş intra în apă, aş fi un înecat în plus. Şi asemenea nouă, sunt cei o sută de pe plajă. Aşa e, aprobă bărbatul. Privim şi aşteptăm.

1. Seara. Splendid Beach. Pe scenă, Doru Tufiş. Şi acolo, în spate? Parcă este Iuliana Marciuc. Ea este. Şi acel fante cu cămaşa albă, pantaloni negri, tuns scurt? Octavian Ursulescu. Tufiş încheie. Îţi mulţumim, dragă Doru Tufiş, tu eşti şi un poet, (da, era poet, cântase Maricico, Maricico, ţi-am luat tort, ţi-am luat şi Cico, şi mai cântase „Mi-ai spus, Ludmila, Tebia zavut”,  dar merge la mase) , ştii, Iuliana, tu, care ai picioare atât de frumoase, care mai ai încă un nume, necunoscut, ştiţi care?, publicul – „Posea”, Iuliana, „Nuuuu !”, ( până ce moartea ne va despărţi…),  în fine, este vorba despre un botez, continuă Ursulescu, nu religios, iată, primarul nostru va boteza, adică va alege un nume, pentru noua formaţie muzicală care se va chema, poftiţi, domnule Costea, cum se va chema noua formaţie ( rapp, pop, rock, heavy… ), mulţumesc, apare un om slăbuţ îmbrăcat modest, se va numi Gama, şi le urez succes, Ursulescu, daaa?, eu credeam că veţi boteza formaţia Splendid Beach, mă rog, este bine şi aşa…, tinerii urcă, ştearsa notabilitate şi prezentatorii ies din scenă, hai, strigă un tânăr spre public, mânuţele pe sus…

2.  Nu au cu ce să-l scoată, se frământă bărbatul din stânga… şi primarul ăsta, l-am ales, nu ştiu ce face…

 

1. Aceeaşi seară. Coborâm prin mulţime. La intrarea în restaurant, doi bodyguarzi, şi în spatele lor, cu ochii ca două fante, în care veghează întunericul, femeia mignona, cu puf de pui de găină pe cap… Gazda zilelor Eforie, patroana terasei Splendid Beach. Ipoteza se confirmă?

2. …Pe cele două fete, au reuşit să le scoată acum o jumătate de oră. Mama, soţia celui care se zbate acolo, în mare, s-a înecat. Trei  bărbaţi au tras de ea până nu au mai avut putere. Au lăsat-o ca să îşi tragă, şi ei, sufletul un minut. Atunci, a dispărut. A înghiţit-o marea. Acolo, unde este apa albă…întinde mâna spre larg bărbatul din dreapta…

Se întâmplă ceva. Trei salvamari intră în apă. Doi sunt aruncaţi înapoi ca nişte beţe de chibrit. Un cap negru dispare în apă. Valul i se sparge în cap. L-a înghiţit. Dar peste câteva secunde a reapărut. Nu ştiu cum înoată, dar este nemaipomenit. Val după val. Face un ocol. Se apropie de profesor. Au stat de vorbă. Încet, încet, făcând un ocol spre extremitatea digului, capul profesorului avansează spre mal, urmând capul salvamarului..

 

1. De pe terasă, se văd vilele de lux, Ana, Roxana… Liliana… înconjurate de maşini cu faruri de briliant. Gazde smerite pentru oaspeţi care au economisit un bănuţ decent pentru concediu.  Protagoniştii de marcă ai spectacolului care durează câteva nopţi în şir se retrag în aşternutul binemeritat după trataţia casei pe terasă. Splendid Beach. O plajă pe care sufletul îţi este uşor, şi viaţa o simfonie a sângelui, care s-a făcut apă…

 

2. Omul acela şi-a riscat viaţa. Sigur, era plătit pentru asta. Cu două milioane pe lună. 400 de pâini. Şi a salvat o viaţă. O viaţă s-a pierdut. Profesorul a fost dirijat pe mare lângă stânci… Mai au puţin şi ajung pe plajă. Se întind mâini …Cad… Se întind mâini…

 

1. Marfă! Nu am înţeles  acest cuvânt când l-am întâlnit prima oară, titrat într-un film. Când ceva este extraordinar, este cool ( un alt cuvânt încă neînţeles  ) să exclami : Marfă! Încep să înţeleg. Uite, sclipirea unui far superb de automobil. Marfă! Uite, o terasă pe care turiştii privesc, beau şi mănâncă, fără griji. Marfă! Uite, cine nu are privilegiul să bea şi să mănânce, măcar priveşte şi ascultă, nişte interpreţi – de marfă, nişte prezentatori – de marfă, şi ei…Marfă! Uite, vile, bazaruri, marfă cu care să te răsfeţi… Marfă ! Uite, nişte vieţi…

2. Un salvamar anonim a restituit o viaţă. Fără ajutor. Doar cu o plută roşie, cea mai ieftină posibil, pentru copii.  Atât cât a mai rămas pentru bugetul vieţilor care merită să fie bătute, din lumina briliantină a câte unui far cu oglinzi în care becurile  sclipesc globalizator. O viaţă s-a pierdut.

Stau pe plajă şi privesc în cer, ştiind că nu pot să fac nimic, decât să lupt  cu Marea ca să nu mângâi cu palma, duios,  acelaşi  far care hipnotizează gândurile şi îneacă în marfă vieţile fascinaţilor spectatori…

Comentarii (1)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus