Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » CULTURĂ/NUMELE DOMNULUI…

CULTURĂ/NUMELE DOMNULUI…

CULTURĂ/NUMELE DOMNULUI…

„-Sunt patru pe fir.”
„-Întotdeauna mai este cineva pe fir”.

Ştiu că i-ai spus: „ce se întâmplă cu mine? De ce ajung de fiecare dată acolo?“. Şi ai plecat aici. Nu mai ştii dacă era sâmbătă sau duminică. Acum, când scrii – soarele a crescut şi l-ai simţit.
Şi ai intrat. Şi ai văzut în dreapta un seif. Şi te-ai întrebat: „- Ce caută un seif în locul acesta? Locul acesta este fals. Şi fals fiind, este singurul care mi-a mai rămas.” Şi dacă locul este fals şi inima este dreaptă, locul se va îndrepta. Şi dacă inima este strâmbă şi locul drept, locul va îndrepta inima.
Şi ai mers în dreapta. Şi te-ai aplecat în patru labe. Şi cei din faţă vorbeau şi cântau. Şi nu ai luat aminte la vorbele lor, pe care de acolo, de jos, nu le desluşeai. Şi ai vorbit înăuntrul tău cu cuvintele tale. Şi cele mai frumoase  au fost lacrimile  Şi din când în când, auzeai tunete. Nu bătea nimic. Dar nu aveai de unde să ştii. Cum ochii tăi nu s-au ridicat din pământ, nu ştii alţii ce au auzit. Şi ai mângâiat covorul pe care stăteai cu palma, şi cu ochii umezi ţi-ai spus: „Aici este un mormânt…” Şi ai plâns, istorisindu-te şi micşorându-te până la firul de praf. Şi astfel lepădat de tine, ai simţit o atingere în umăr. Spui trei degete în umăr? Nu ştii. Şi tămăduit pe suflet de blândeţea lor, ai vrut să ridici ochii să priveşti, dar ţi-ai spus că nu se cade atâta trufie din parte-ţi. Şi ai privit în pământ şi ai desluşit un om cu o haină verde, lungă, până în pământ, trecând pe lângă tine şi atingându-te cu pulpana hainei, şi înaintând, rezimat de un toiag. Şi încălţămintea lui era curată şi neagră. Şi tu ai continuat să te micşorezi.
Şi cu cât te micşorai mai tare, cu atât lacrimile curgeau mai dese pe obrazul tău şi în bunăvoie. Şi în alte două dăţi ai simţit atingerea: şi nu ştii de era acelaşi om, sau de au fost trei. Dar atingerea a fost la fel de blândă. De aceea tu ai ţinut minte că a fost unul singur. Şi în dreapta ta a fost în acest timp femeia unui ziditor de case, care te cunoştea. Şi privind în urmă, ai zărit un om mic, şi negru, care te privea neliniştit. Omul care te-a atins pe umăr de trei ori, de trei ori a mers şi s-a închinat până la pământ in faţa altarului.
Când totul s-a încheiat, te-ai ridicat, ai mers în faţă, dar ţi-ai aşteptat rândul. Şi ştiind că se cade să fii ultimul, dar putere să stai drept nu mai aveai, te-ai aşezat în jeţ. Apoi ai trecut în faţă şi înaintea ta stătea de vorbă o tânără cu un om în alb. Şi te-ai mirat de ce vorbesc aici despre lucrurile şcolii. Şi ţi-a părut fals.  Dar ai stăruit şi ţi-ai spus: dacă oamenii şcolii nu mai au timp pentru fiecare în parte, este bine că aici este timp. Ştii ce i-ai spus când ţi-a venit rândul. Şi el ţi-a spus la despărţire: „Foarte bine. Continuaţi !”. Şi ai ieşit de aici neştiind ce ai să continui. Dar viaţa ta continua. Şi ieşind în stradă, o femeie alerga înăuntru strigând: „Nebunilor! Ce faceţi cu el?” Şi tu i-ai spus în gând, privind-o: „Nu huli, femeie!”

Am mai căzut de câteva ori. Venind în altă zi în acelaşi loc, am găsit locul singur. Omul în negru mai în vârstă m-a salutat afară, a plesnit din palme cu fericire şi năduf, şi a plecat grăbit. În dreapta, autocarul cu străini era gol. Am intrat. Seiful nu mai era. Îmi era teamă că n-am să mai pot să plâng. M-am înşelat. În locul în care mi se păruse că este un mormânt, era o lespede ridicată de o palmă. L-am întrebat pe domnul profesor, care îmi este şi naş, şi care îl cunoaşte pe omul negru mai în vârstă, ce s-a întâmplat acolo: a crescut un mormânt? Ochii de sub ochelari au coborât. Mi s-a părut că erau umezi. Nu mi-a răspuns..

Am căutat acestei întâmplări un nume.
L-ai găsit.
Numele Domnului…

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus