Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » CULTURĂ/PAŞI PE ŢĂRÂNA CELESTĂ A LIMBII ROMÂNE. Cuvinte placebo pentru creștinii călduți

CULTURĂ/PAŞI PE ŢĂRÂNA CELESTĂ A LIMBII ROMÂNE. Cuvinte placebo pentru creștinii călduți

CULTURĂ/PAŞI PE ŢĂRÂNA CELESTĂ A LIMBII ROMÂNE. Cuvinte placebo pentru creștinii călduți

Jianu Liviu-Florian, Amintiri asomate, volum aflat sub tipar

Jianu Liviu-Florian, descendent din spiţa Sorescului Marin, A Muşatescului şi a lui Ion Băieşu, a ales să zugrăvească în felul său mucalit, meleagul şi oamenii care au ajuns să-l definească plenar ca om şi ca scriitor.

Cadrul de desfăşurare al prozelor sale care trădează poetul, scrise cu un lirism-sarcastic rar întâlnit în literatura actuală este ţinutul numit Calicia, iar locuitorii ei, calicieni. De fapt, este vorba de Iovacra, anagramarea denominaţiunii Craiova. Autorul practică  un umor destul de fin, în registru ironic şi autoironic şi nu unul grotesc, de situaţie, de limbaj ori de caracter. Nici nu foloseşte băşcălia, miştoul de gang, în limbaj argotic. Ca orice bun român, el face haz din orice situaţie, cu alte cuvinte, face haz de necaz. Dar râsul autorului este cu gust de migdală, puţin şui, pentru că ştie că situaţia, în orice domeniu, în loc să fie roz-bombon, e cam…albastră. Degeaba umblă unii sus-puşi cu cioara vopsită în culorile curcubeului, contactul cu contemporanitatea demonstrează că cioara-i cioară şi tot: Cra! strigă de dimineaţă pînă seara, când îşi laudă puii ca fiind cei mai frumoşi.

Jianu Liviu-Florian, isteţ şi mucalit, ca un proverb, ca să-l parafrazez pe marele clasic, are un condei exersat în aproape toate domeniile scrisului, dar, prozele scurte prezente în acest volum sunt suculente, ironice, hazoase, au o doză de burlesc, sunt inteligente şi oferă un bun prilej de meditaţie, adică au  tot ce le  trebuie unor scrieri umoristice de înaltă ţinută. Mai ales că, de scriitori umorişti, cam ducem lipsă. Nici măcar bancurile nu mai suscită umorul de altădată.

Autorul este un nume şi o voce puternică în peisajul literaturii, nu numai craiovene, dar a cucerit spaţii imense naţionale şi internaţionale, în plan virtual, făcându-se cunoscut şi îndrăgit pentru scrierile sale în reviste, site-uri, antologii, culegeri şi volume proprii.

În sfârşit, românul face tot ceea ce poate: râde atunci când cade cineva pe scări, pe gheaţă sau pur şi simplu, din picioare, se hlizeşte atunci când cineva e bâlbâit sau prezintă un alt defect fizic sau psihic major.

E altceva, umorul fin, englezesc, a cărui exterioritate se lasă aşteptată şi când iese la iveală provoacă zâmbete subţiri, ironie. Şi altul e umorul sănătos, viguros, calm, fără ifose.

Umorul practicat în scrieri de către acest autor este unul original, cu totul special, pentru că el se implică de multe ori în acţiune şi vocea auctorială se face auzită şi chiar trage concluziile, cu alte cuvinte, este moralizator.

Observaţia atentă a situaţiilor stranii, complet răsturnate faţă de firesc, din jur, ca nişte posibile Legi ale lui Murphy, îl face pe autor să-şi noteze cu maliţie orice deviere de la starea de normalitate şi să facă din ea, un subiect cu tentă comică sau cel puţin ironică.

Cu toţii întâlnim anomalii şi chiar grozăvii în cotidian, dar puţini sunt aceia care fac din ele artă. Se ştie că râsul îndreaptă moravurile, aşa cum sună dictonul latin. De asemenea, e sănătos şi-ţi oferă o oglindă.  Şi după ce ai râs de n-ai mai putut, începi să te scarpini pe cap ca Păcală şi te trezeşti cu duşul rece pregătit de autor ca morală. Hopa! Aici trebuie îndreptat ceva.

Dar până să se sinchisească şi să îndrepte ceva cei ce au de îndreptat, trece situaţia, trece viaţa şi lucrurile rămân la fel. Cum, nimeni nu învaţă nimic, de la nimeni?

Ba da. Prozele de faţă demonstrează că se poate îndrepta ceva pur şi simplu din citirea acestor scrieri literare şi atunci, “Amintirile asomate” ale lui Jianu Liviu-Florian îşi vor fi atins scopul. Autorul produce râsul la modul cel mai serios, în genul umorului negru al englezilor. Umor care atinge uneori cote alarmante, ajungând să demaşte realităţi sinistre.

Jianu Liviu Florian practică şi un comic de limbaj pe care-l subliniază cu alt font, spre delimitare. El îi ironizează pe cei în funcţii importante în Iovacra şi nu numai – chiar pe cei din fruntea ţării – ale căror greşeli gramaticale au devenit proverbiale. De asemenea, el inventează cuvinte – cele mai multe compuse – care stârnesc hazul şi ironia. Şi se ştie că umorul oltenesc a fost şi este cea mai firească stare de spirit, o emblemă şi un brand de ţară arhicunoscut.

De fapt, autorul este un fin analist al societăţii actuale, cu toate năzbâtiile Statului “Calic” şi al Marilor Puteri. Şi neiertător. Pentru că aici, nu prea e loc de iertare, deşi creştinismul ne învaţă invers. Dar până când? Şi răbdarea calicului are o limită.

Stilul folosit este cel panseistic, cu tentă umoristică, direct, dialogurile sunt dinamice, vioaie, care conduc către paroxismul ideii.

Seria de “Panseluţe” este edificatoare prin ironia, sarcasmul şi umorul negru pe care le scoate în evidenţă, sub formă panseistică, aforistică, apoftegmică, pilduitoare.

Dar ironia atinge apogeul în scurta proză intitulată: “CUVÂNTARE DE 5 MINUTE ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN, A UNUI EURODEPUTAT CALICIAN: “Poporul calic sunt buni şi frumoasă. / Ea duc mai departe trecutul glorioşi ai neam româneşte. / Votezi partidul noastră, şi vei trăiţi minunată. / Cei care vă vorbeşte este cel mai bune vlăstari ale patrie noştri. / Aveţ încrederuri în lideri voastre. / Multuri succese!”

Cât despre temele abordate, autorul este atent la principalele probleme arzătoare, la ordinea zilei în politică, economie, industrie, agricultură, cultură, artă, sănătate ş.a. Unele teme sunt livreşti, cum e cea din proza “Nasul la purtare” după “Revizorul” de N. V. Gogol, pe care autorul o leagă de situaţii similare din zilele noastre.

Autorul se dovedeşte a fi şi un încercat cronicar teatral, analizând cu mult discernământ şi pricepere, spectacolele Naţionalului craiovean şi interpretarea actorilor în piesele ruşeşti ale lui Gogol. De multe ori el foloseşte tuşeul autoironic.

Monologând, Jianu Liviu-Florian transmite subliminal mesaje alarmante. Oameni buni, încotro? Unde vă îndreptaţi, spre ce? Luaţi aminte pe unde călcaţi, pentru ca nu cumva să vă afundaţi piciorul în noroi sau în nisipuri mişcătoare.

Oamenii, îndeobşte, îşi fac urechea toacă. Aşa cum se zice: “Câinii latră, caravana trece”. Şi totuşi, caravana nu se abate din drumul său, ba mai clopoţeşte pentru cei care au urechi de auzit. Trâmbiţa sună şi pentru babele surde.

Suita de reflecţii filozofice intitulată “Tocană de legume” este foarte suculentă şi plină de învăţăminte. Autorul încearcă şi definiţii în stil muşatinian:

Mi-aş da şi viaţa pentru o idée. Dar nu am  niciuna.

Sinceritate: Viaţa, pe faţă, arată ca întoarsă pe dos.

Cum aş putea fi fidel lui Dumnezeu, când nu îmi pot fi fidel nici măcar mie?

Cei mai umili, fideli, şi credincioşi robi, mi-au fost bunicii şi părinţii. La rândul meu, le-am fost cel mai semeţ, rătăcitor, şi nerecunoscător Rege.

Buna creştere este ca memoria: te lasă, dacă o laşi.

Viaţa este o oglindă în care, privind, este imposibil să nu roşeşti.

Primul cuvânt rostit de un copil este numele celui care l-a creat: mama.

Autobiografie: Viaţa scrisă în maşină.

Automobil: Ceva care este mobil chiar si atunci când stă pe loc.

Reforma este un parastas de la care sunt daţi afară cei care nu se grăbesc să  fure agoniseala celui decedat.

Viaţa este un ocean care se varsă într-un izvor.

Politeţea este fair-play-ul de a-ţi ceda locul celui care te calcă în picioare

Universul spiritual este foarte bine reprezentat prin scrierea: “Iisus în celulă” – cu trimitere la poemul cu acelaşi titlu al lui Radu Gyr, o scriere tulburătoare despre creştinismul practicat de un om obişnuit care nu-şi afişează sentimentele şi nu-şi trâmbiţează credinţa:

“Viitorul meu este, în cel mai preafericit caz, o aşteptare. A anotimpurilor condamnării mele. A anotimpurilor eliberării tale. Cândva, vei ieşi poate din carcera catapeteasmei, şi mă vei întreba: Ce ai făcut pentru libertatea mea? Şi eu voi ridica din umeri, şi voi răspunde: atât am ştiut să fac pentru tine, Doamne. Să intru dimineaţa în Biserică, în drum spre serviciu. Să aprind o lumânare. Să mă întrebe o bătrână ce nume de sfânt am. Să îi spun. Să îmi spună că are cancer. Să îmi arate un ciot de mână operat care, necurăţat de  medic la timp, a prins coajă de sânge închegat. Să îi urez sănătate în noul an. Să las o pâine pe masă altei bătrâne. Să îmi spună prima bătrână că mă va pomeni,  că ea pomeneşte un om, aşa, de fericire că mai stă cineva de vorbă cu ea. Să îi spun că mai bine l-ar pomeni pe părintele Cleopa Ilie. Să ies afară. Să ajung la serviciu, unde stau, şi îmi aduc aminte”.

Aceste scrieri ultrascurte sunt nişte tablete confesive în care autorul îşi derulează gândurile, mai mult pentru sine decât pentru alţii. Există întrebări la care nu a găsit încă răspuns. Există situaţii paradoxale care te lasă perplex. Există multă minciună şi multă trufie. Smerenie nu mai găseşti nicăieri, nici să tragi cu puşca. Cine să se mai încingă cu un şorţ şi să mai spele picioarele ucenicilor?

Jianu Liviu-Florian inventează caractere, tipologii foarte bine conturate şi plasate în peisajul actual, aşa încât, comicul se naşte firesc, răspunzând trăsăturilor celui mai autentic humor neaoş, cu tentă oltenească. Şi personajele, aidoma celor soresciene, sunt unicate în literatura română, devenite proverbiale, aidoma lui Nea Mărin şi Sucă, aidoma Vetei ori lui Lungu, căruia i s-a arătat Dumnezeu în pătulul vitelor, din poezia “Vedenia” – aflată în volumul “La lilieci”.  Marii scriitori olteni ar fi mândri de un asemenea descendent, care să le ducă opera mai departe. De fapt, aceste mici tablete sunt scene dintr-o frescă socială amplă, numită viaţă postrevoluţionară şi vizează omul comun, omul de rând cu speranţele destrămate, cu planurile prăbuşite, care se vede marginalizat, strivit de sistemul căruia nu-i poate face faţă. Şi de aici, suferinţa, alienarea, înstrăinarea de sine şi de oameni. Aplecarea autorului spre cei smeriţi, spre cei marginalizaţi şi umiliţi ai societăţii  – este evidentă.

Până şi autobiografia intitulată “Stare a vieţii” –este de o ironie muşcătoare. De asemenea, autoironia străluceşte şi în “De pe Caracalului la şcoala oltenească, în politică şi înapoi” – proză umoristică având character autobiografic.

Autorul are un simţ al naraţiunii şi al amănuntului cotidian demn de remarcat.

Umorul atinge cota maximă în reflecţiile intitulate: “Ciozvârte de pecie”. Redăm doar câteva spre exemplificare:

Aruncă, totuşi, mărgaritare, măcar cele ale  cuvintelor bune şi frumoase,   şi la porci. Sunt şi ei, oameni.

Trăim vremuri în care a spune NU înseamnă să rişti să nu îţi asculte nimeni argumentaţia. Atunci nu spune, măcar,  nici da. Spune asemeni moţilor: Ie…

Dacă obrazul subţire, cu cheltuială se ţine, un obraz gros nu este, mai ales în condiţii de criza, mai eficient şi mai economicos?

Nu călca peste cadavre! Calcă peste muribunzi!

Nu este numaidecat  adevărat  că fiecare angajat poartă în raniţă bastonul de pensionar…

Pornind de la ideea că numai boul este consecvent, înţelegem de ce consecvenţii sunt priviţi ca nişte boi…

Dacă cel mai deştept cedează primul, se pare că  toate războaiele au fost câştigate de proşti…

Când ţi se propune ceva, nu accepta sau refuza imediat. Spune: mă mai gândesc…

Un înţelept nu va arunca niciodată o piatră în baltă, pentru că  dacă o face, ar sări alţi  zece înţelepţi şi nu ar putea să o scoată. Şi aşa, raţionează înţeleptul, generalizând până la în pietre aruncate, balta s-ar revărsa şi ar produce inundaţii…

La fel de suculente sunt şi aforismele din “Piure de corcoduşe” şi “Ciulama de mere pădureţe” sau “Tochitură de moşmoane”; “Pastramă de lobodă”;Sote de barabule”;Saramură de păducele”;Sarmale cu sifon”; “Orez cu şoapte”; “Ciorbă de vorbă”; “Fidea cu perdea”; “Calmant cu calmar”; “Surcel la proţap”; „Salată de vânturi”;”Prune mălăieţe”; „Rasol de sâmburi” ; „Şalău cu garnitură de cartofi” – din ciclul „Prostia care ne seduce”; Iahnie de urzici” – în ultima suită de reflecţii aflându-se: “definiţii”, “culmi” şi “urări” – foarte ironice care stârnesc zâmbete strâmbe – eu le-aş numi, în stilul “muşatismelor” – jianisme, de un umor aporoape dureros, acrişor, care-ţi face gura pungă şi-ţi strânge inima pentru că fiecare cuvânt este adevărat. Şi se ştie că adevărul este adeseori incomod. Un ciclu, pe cât de original, pe atât de spumos. Fie şi numai din titlurile acestor mănunchiuri de reflecţii, reiese un comic de limbaj absolut încântător. Eu le-aş numi bijuterii, diamante de limbaj şi de gândire.

Jianu Liviu-Florian este o voce distinctă în peisajul literaturii umoristice contemporane, descendent, aşa cum am amintit, din Muşatescu şi Sorescu, un scriitor atent la maladiile veacului, cât şi ale omului, cu  un spirit ascuţit de observaţie a tuturor molimelor sociale şi morale, încercând, prin condeiul său virulent să-şi atenţioneze, în chip pedagogic, semenul, pentru a nu cădea în capcanele lăcomiei, invidiei, celorlalte vicii. Sursele lui de umor sunt inepuizabile, aşa cum inepuizabilă este prostia omenească.

Motive comice mai vechi sunt aduse la zi şi prelucrate cu mijloacele prozei moderne. Onomastica personajelor din schiţele umoristice, este demnă de Caragiale. Astfel, în schiţa “Mon chien” apare Boboroc bin Sărăntoc de pe planeta Calicia, cu vădită tentă politico-socială şi moralizatoare, o schiţă antologică, demnă de pus în scenă. De asemenea, schiţele cu tentă spirituală au un pronunţat caracter didactic şi moral, aşa cum este “Un deţinut pe cruce, pentru sufletul tău”.

Printre scrierile acestui volum îşi fac loc şi unele evocări ale unor întâmplări personale, aşa cum este: “Mulţumim, Vasile Voiculescu” având ca temă un concurs naţional de literatură “Vasile Voiculescu” la care este premiat un copil de 13 ani, “un iconar al cuvântului” – aşa cum îl numeşte cu simpatie maximă, autorul.

Jianu Liviu-Florian nu ocoleşte problele spinoase ale existenţei româneşti din ultimele decenii pe care le împleteşte cu dibăcie cu cele din copilăria, tinereţea sa, având acest dar rarissim de a aduce la zi – aggiornamento – unele teme fundamentale care preocupă lumea. Desigur, problemele nu vor fi rezolvate doar cu o singură schiţă. Fie şi cu mai multe. Dar, cel puţin el a tras semnalul. A aprins luminiţa. Ceea ce nu e puţin.

O astfel de scriere – magistrală – este şi “Fără griji” – cu tentă electorală, de un umor amar, care are un final neaşteptat.

Cu o vădită tentă autobiografică sunt şi schiţele: “Mărirea şi decăderea domnului Normalu’” şi “Omul de legătură”.

Nu lipsit de o doză de sarcasm muşcător este şi textul tabletei “Paradisul”. La fel şi schiţa “Jan”, cu accente satirice remarcabile.  Multe, multe ar fi de spus despre acest gen de proze satirice.

La fel de virulent este şi textul “Pilda decibelilor” în care este înfierată profanarea bisericii şi agresiunea sonoră cu manele în loc de psalmi, faţă de cei  care vin să se roage şi să-şi găsească liniştea în Casa Domnului.

În schiţele sale satirice, Jianu Liviu-Florian relevă faptul că e foarte greu să fii şi să rămâi creştin într-o lume desacralizată, bazată pe alte valori care nu au de-a face  nimic cu sufletul. A-ţi păstra sufletul curat în aceste condiţii, în care totul în jur te îndeamnă la pierzanie, este cu adevărat o artă. Arta sacrificiului, a jertfei de sine, a măreţiei smereniei, care e poate, cea mai grea. A întoarce şi celălalt obraz, celui ce te-a pălmuit sau scuipat, este, de asemenea, o piatră de încercare pentru creştin. Autorul ştie aceste lucruri şi ne oferă unele reţete în care putem să rămânem oameni chiar şi printre fiare. Ceea ce nu e deloc lesne.

Dar şi răsplata va fi pe potriva strădaniei.

 

CEZARINA ADAMESCU

19 martie 2012

 

Comentarii (1)

  • Corina Pascu

    Aveti dreptate:,,românul … râde atunci când cade cineva pe scări, pe gheaţă sau pur şi simplu, din picioare, se hlizeşte atunci când cineva e bâlbâit sau prezintă un alt defect fizic sau psihic major”.Păcat! Românul are umor doar când râde de alţii.
    Si despre Jianu Liviu-Florian aveti dreptate! reprezintă ,,o voce distinctă în peisajul literaturii umoristice contemporane”.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus