Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Cursa

Cursa

Ies pe poarta Uzinei Viselor, si iau un taxi, spre centru. Sa imi ridic prima de Pasti, de la bancomat.

Soferul imi arunca o privire crunta, si sa rasteste la mine:

-          Mai merge mult uzina asta?

-          Inca mai merge.

-          Am auzit ca  vor sa plece si astia.

-          Cine stie ce il asteapta ziua de maine? Cine mai stie azi ce il asteapta clipa de astazi?

-          Care va sa zica, pleaca! Triumfa soferul.

-          Nu am zis ca pleaca! Am zis ca, in general, nimeni nu stie ce va fi maine. Stiu ce e azi. Exista un contract de munca pe doi ani. Inseamna ca doi ani va fi, poate, de lucru. Ce patron pleaca daca are mana de munca ieftina, are calitate a muncii, si are si vanzari de vise? Nu pleaca.

-          Care va sa zica, nu pleaca! Se imbufna soferul.

E nervos. Ii admonesteaza pe cei care incurca traficul.

-          Nu mai ai loc de masini! Explodeaza soferul. Masini! Masini! Masini! Nu mai au loc unde sa le puna! Mai e putin, si le vom face  sosea in dormitor!

Tac.

-          Nici nu au facut bine ochi, si gata, au carnet! Toata lumea s-a nascut la volan! Nu se mai merge pe jos! Se merge pe roti! Pana si in pat! Pana si dupa o sticla de apa minerala!

Pana cand vor mai face astia masini? Ca, uite, nu mai e benzina! Sa vedem ce vor mai face atunci!

-           Ei, cand nu va mai fi benzina, vor consuma apa!

-          Apa? Pai daca consuma apa, in trei zile nu mai e picatura de apa pe pamant!

-          Nu mai puneti la inima atat ! Ce rezolvati? Va consumati, si va faceti tot dumneavoastra rau! Dumneavoastra nu aveti masina?

Tace.

-          Pe unde sa va duc? Pe centru, sau prin Valea Rosie?

-          Pe unde vreti dumneavoastra!

-          Si cand nu va mai fi combustibil, ce se va intampla?

-          Ce sa se intample? Lumea va merge, in sfarsit, pe jos. Sau vor mai comanda un razboi, pana atunci, si ne vor mai rari. Nu trebuie sa ducem grija ca se termina ceva. Se termina doar pentru unii. Pentru altii, continua.

Este atat de nervos. Cum sa ii spun ca acum 20 de ani, cand eram ca el, scuipam si injuram la volan? Din orice? Eram atat de grabit. Si acum, am timp. Pentru tot.

Imi aduc aminte ca sambata i-am cerut iertare unui om. In cimitir. Va rog sa ma iertati! I-am spus. De multe ori, din dorinta de a face cate o firimitura de bine cate  unui necunoscut, ii uitam tocmai pe cei apropiati, si dragi. Omul a ridicat, modest, din umeri.

-          Ei, si? Toti gresim!

30 aprilie 2013

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus