Te afli aici: Acasa » Educaţie » Daca muzica ar fi o poveste…

Daca muzica ar fi o poveste…

 

 

Marți, 8 octombrie 2013, ora 18, Sala Capitol, din Timișoara, va găzdui premiera spectacolului muzical, pentru copii, Dacă muzica ar fi o poveste, realizat după cartea omonimă a pianistului francez Pascal Amoyel, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii Banatul.

Regia: Anca Sigartău. Dirijor: Peter Oschanitzky. Regia muzicală: Dan Simion.

Interpreți: Pascal Amoyel (Franța), Mihai Bisericanu (Teatrul Bulandra), Doru Maniu ( Teatrul de Păpuși, Timișoara).

Organizatori: Asociația pentru un Pământ Fericit, Filarmonica Banatul, din Timișoara, Asociația Culturală Kratima, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și cel al Consiliului Local Timișoara.

Doamna Camelia Mingasson, președintele Asociației Culturale Kratima, descrie spectacolul ca un aport de lumină pozitivă, accesibilă și coerentă asupra muzicii clasice, o privire actuală și proaspătă, fără prejudecăți, asupra acesteia. Un actor, un păpușar și un pianist, în fața întregii ochestre a Filarmonicii, vor da viață poveștii în care, fiul, iubitor de muzică tehno, îl sfidează pe tată, dând muzica la maxim, însă până la urmă capitulează, antrenat într-un dialog ce trece în revistă toată istoria muzicii.

Sunt așteptați copii cu vârste cuprinse între 8- 12 ani, dar și părinți, bunici, bone, profesori- toți melomanii cu dor de Vivaldi, Chopin, Mozart, Bach, Ravel, Bartok, Liszt, Gershwin, Cage, Porumbescu, Enescu.

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus