Te afli aici: Acasa » Cultura » Eseuri pe teme date » Despre familie (I)

Despre familie (I)

Despre familie (I): Ce poate fi mai frumos și mai bun în viață decât o familie unită… (…) trăind într-un colț de lume numai cu bucuriile ei mici, așa cum sunt ele, fără să râvnească lucruri care n-ar face decât s-o zbuciume și s-o fărâmițeze…. Tudor Mușatescu

De fiecare dată când revăd aceste rânduri, îmi revine în memorie atmosfera versurilor din Georgice de Vergilius. În lumina soarelui, postată deasupra noastră, ca un acoperiș de tablă încins, am o nostalgie a străbunilor care, dând înainte, oare câte generații?, petreceau ziua de vară altfel, într-o casă modestă, răcoroasă, ancorată, ca un gând de filosof, pe malul unui lac sau al unei ape curgătoare ca vremea. Vorbesc de timpuri cu mult mai încoace față de locuința lacustră, firavă și incomodă, contemporană fiarelor preistorice, poate uriașilor legendari, zeilor: cum să-i negăm (la zei și uriași mă refer) dacă nu am fost noi acolo să vedem ce a mai fost pe acest pământ…

Străbunul meu roman, îndrăgostit de viață rurală, precum Publius Vergilius Naso (care pendula între Roma și sat), a stat în marginea apelor, la poalele unor munți umbroși, călcați în copite de capre agere și de oi blânde. Pomii răsunau de cântecele mierlei, iar în iarba voluminoasă, toiagul în care păstorul pe gânduri, își sprijinea bărbia, ca bijuteria de argint strălucea. Cetățeanul urban, ca Horatius Flaccus (posesor de vilă, primită în dar de la Meccena), deținea vilă cu podea încălzită subteran și baie monumentală.

Ce revoltător: într-o perioadă a echilibrului climateric, relațiile dintre popoare nu aveau totuși diplomația de astăzi. Înșirate pe munți, colibele dacilor, încărcate de lapte și brânză, înconjurate de stupi grei de miere, adăposteau familii fericite până la înspăimântătoarea năvălire barbară, a triburilor pe cap având coif înzestrat cu mari coarne de bour. Din acest motiv – al atacurilor popoarelor cu zei războinici, mai atenți erau dacii la sunetul cucuvelelor (și-l interpretau) decât la sprintenul cântec de pitpalac. Pomii au asigurat scena atâtor păsări rare și a atâtor semnale, surse de superstiție.

Să ai posibilitatea unei vânători simple, ocazia unui alai de rațe sălbatice în avânt, din care să ochești un rățoi gras, priveliștea unor somni bătrâni, dezvoltați (ca halterofili ai apelor) care se pescuiau cu, am auzit, carele din Dunăre, îndemânare la vâslit, pentru a-ți purta iubita înspre mal și înspre inima ta, păstori care să zăgăzuiască o brânză trainică, angajați de tine sau tu să ai o asemenea (în general e moștenită) veche îndeletnicire; pe cer, noaptea, împlinind curiozități proprii de om relaxat, să numeri stele și să identifici zodii configurate molcom, în marea de grâu a doua zi să te afunzi, ca mâna în aluatul de pâine, asta da, viață la țară. Aș adăuga indiscutabil la curtea mea, cu asemenea deschideri, o baie de vară, montată elementar (pe un grătar de lemne și cu apă încălzită de soare), sub al cărei duș mă voi revigora în pace sufletească. Haideți să vă spun! Am avut ocazia unei asemenea vieți, simple și după dragul inimii, dar aș plânge în stihuri ca Vergiliu, dacă v-aș spune de ce am pierdut-o / mi-a fost subtilizată (poate nu de tot).

Când ai copii, îți reprimi tendințele și faci totul pentru ce le este lor favorabil.

Comentarii (13)

  • Sorina

    Un elogiu al vieții rurale în care trimiterile la preceptele rustice și tainele îndeletnicirilor primitive, ce au fost versificate de către clasicii literaturii latine, și descrierea aceasta, de o rară bogăție și un farmec special, realizată magnific m-a impresionat profund. Mie simplitatea aceasta (nimic altceva decât frumosul sfânt) nu mi-a fost subtilizată dar am pierdut-o, efectiv, cu mulți ani în urmă când am ales alte direcții (m-am ghidat după alte coordonate). Azi mi-aș cumpăra, așa pentru pacea mea sufletească, vreo 60 de zile/vară, o vacanță de Paște (să sărbătoresc renașterea) și o vacanță de Crăciun în mediul acesta glorificat aici de tine, dar… nu totul e de vânzare în viață!

  • Mona Andritoiu

    Cât truism!
    E tare cald, unde să găsesc acest colț de rai energizant?

  • Riviana

    Superb!
    Eu aș vrea, prin intermediul acestor rânduri, să-l citez și să-l parafrazez pe O.Paler și, astfel, dedic acest superb eseu părinților mei, care ,,au cunoscut doar aventura sacrificiului, amintindu-mi că nu le-am spus…” încă ce mult îi iubesc, că mi-ar părea rău să fie prea târziu când aș avea dezinvoltura să le-o spun și să o dovedesc.

  • Kristian Carla

    E greu să simți această naturalețe pură și liniștitoare, învăluită în ceața antichității, dintr-un apartament situat la bloc, într-un foburg dizarmonic al unui oraș de dimensiuni rezonabile. Ai reușit magnific să privești (și să expui sub taste) peisajele acestea primitive cu soarele care alunecă spre apus!
    Parcă ascult, citind aceste rânduri, greierașii care cântă în iarba pășunilor și ,,sprintenul cântec al pitpalacului” și, în același timp, încerc toate aceste ,,curiozități proprii de om relaxat”.

  • Daria Elena Ionescu

    Putina apa rece peste febra urbana! Un răgaz propice visului! Nicăieri nu suntem mai aproape de rănile noastre ascunse!
    Și brusc resimt că nu-mi dau pace melancoliile.

  • Ena

    Aș vrea să expun un gând care nu a fost prezentat aici. De ce Virgiliu cântă, în opera sa, o civilizație de păstori, agricultori, apicultori, când imperiul roman a impus totuși un alt mod de viață (,,via vitae”), o civilizație citadină și primele șosele din Europa?

  • Ionescu

    F buna observatia ta, Ena. Vergilius avea sensibilitate pt. simplitate, pt. ceea ce simtea ca se va duce in vuiet urban.

  • Ionescu

    Mona,
    buna intrebarea ta. Uneori asa ma intreb si eu. Oricum, vremea de acum 100 – 200 de ani sau de acum 30 – 50 de ani, cu veri calme nu cred ca soarele ne-o mai da inapoi.

  • Riviana

    Nu cred că, în prezent, natura e total epurată de aceste ,,frumuseți”, ci mai îndată omul e deja pierdut în ,,vuietul urban”.

  • Magda Gofiță

    E corectă afirmația că ,,omul e deja pierdut în vuietul urban”. Noi ne trezim, în zori, deja epuizați în timp ce pentru ,,păstorul pe gânduri” din această descriere nu avea nicio importanță câte cărți a citit, câți bani deține etc., iar visul lui nu era să câștige bine, să-și asigure o situație prosperă, un grad de confort. Noi încercăm să suprimăm timpul prin nopți nedormite, iar străbunii aceștia ai noștri suprimau zilele prin diverse îndeletniciri relaxante și nopțile prin somn. E normal să visăm și noi la o astfel de comuniune cu natura.

  • Magda Gofiță

    Și încă ceva, copiii noștri nu mai cunosc deprinderea de a hoinări prin natură, ci doar pe aceea de a butona calculatorul (și asta încă de la 3 ani). Nu mai știm, azi, ce înseamnă să mănânci natural, dar ne simțim bătrâni și obosiți (cauza: mediul artificial).

  • Magda Gofiță

    P.S: Finalul ,,când ai copii, îți reprimi tendințele și faci totul pentru ce le este lor favorabil”, în opinia mea, este unul defavorabil pentru scumpilicii noștri.

  • Ena

    Susțin acest post-scriptum!

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus