Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Despre fumat

Despre fumat


Era pe vremea când mă întâlneam cu Dumnezeu, şi cu heruvimul Ionesco, în Rai, la cofetărie. Cofetăria era situată lângă Groapa Aşteptării. Pe când aveam 17 ani, mă îndrăgostisem de o pasăre care îşi  avea cuibul vis-a vis de cofetărie.
Acum, Dumnezeu avea o fată, heruvimul Ionesco avea o fată, şi eu, două fete. Şi totuşi, le-am spus, încă mai iubesc pasărea aceea ale cărei aripi au stat odată pe umerii mei. “Ce porţi pe umeri?” mi-a cântat în seara primei noastre întâlniri, pasărea. Habar nu aveam ce purtam pe umeri. Poate o cămaşă verde, din catifea raiată, cumpărată din Ungaria, unde am ajuns graţie unui concurs televizat de istorie câştigat de echipajul de pionieri al şcolii mele. Aşa că nu ştiam ce să răspund păsării. Asta şi pentru că în sala de sport a liceului Elena Cuza, unde fusesem invitat de  prima iubire, dansam cu pasărea în braţe, şi trupul ei era cald ca o sobă. Pasărea se unduia ca o trestie, şi dupa un timp, tot ea mi-a răspuns: “ Putere!”
Dumnezeu şi heruvimul s-au amuzat, auzind că  o iubire este lungă de mai bine de 30 de ani. De ce nu jumuleşti pasărea? M-au întrebat.
În cofetărie serveau tinere fete de o frumuseţe tulburătoare. Puteam să le fiu tată. La o vizită, heruvimul Ionesco ne spusese că în local, jos este cofetărie, şi la etaj, bar de noapte, cu program de dans erotic.
Vedeţi, le-am spus, am vizitat muntele Athos. Nu sunt încă  în stare să scriu niciun rând despre grădina Maicii Domnului. Poate că impresiile au nevoie de o viaţă, să se coacă. Dar am auzit, sau am citit, înainte de a vizita muntele, că  există acolo unele mănăstiri în care eşti servit chiar şi cu o ceaşcă de cafea, pe o farfurioară, şi cu o ţigară. Dar nu am auzit de nicun oaspete care a fost silit să bea cafeaua. Şi nu am auzit de niciun vizitator care să fi fost obligat să tragă din ţigară. Se oferă. Atât. Un păcat. Mic. Dar nu eşti obligat la nimic. Ai toată libertatea. Ai de ales. Întotdeauna ai de ales. Aşa şi eu. Am ales. Să îmi aduc, în ceea ce mă priveşte, pasărea în Rai. În viaţă, poţi. Să îţi înşeli soţia. Sau soţul. În Rai nu poţi. Pentru că o viaţă de sex cu cea mai frumoasă pasăre de pe pământ nu valorează cât o întrebare şi un răspuns: “Ce porţi pe umeri?” “Putere!”. Nu valorează cât o întrebare şi un răspuns: “Nu mi-a plăcut niciodată numele de Liviu.” “Poate pentru că vine de la I love you.” Nu valorează cât o dedicaţie pe o carte: “ca un strugure de lumină şi căldură, pe al cărui ciorchine certitudinile stau gata să nu cadă.”
Ieri, soţia a făcut clătite. Am mâncat 3,  la masă. Soţia a servit muncitorii care ne zugrăveau casa, cu câteva clătite. După câtva timp, m-am reîntors în bucătărie şi le-am mâncat pe ultimele două din farfurie. Soţia m-a întrebat: de ce le-ai mâncat pe toate, şi mie nu mi-ai lăsat niciuna? Nu te gândeşti că aşa aş putea să-mi iau şi eu din altă parte ceea ce îmi lipseşte? Şi a zâmbit. Pentru că se referea la a-şi lua din altă parte, nu iubirea, ci sexul altui bărbat. Draga mea, i-am spus, nu am ştiut că tu nu ai mâncat niciuna. Altfel îţi păstram. În privinţa a ceea ce îţi lipseşte, ai toată libertatea. Ţi-am oferit-o pe toată. Eşti liberă să iei ceea ce îţi place, de unde îţi place. Dacă asta te face fericită. Am aşezat şi eu, farfurioara cu ceşcuţa de cafea şi ţigara, pe masă, soţiei. Şi i-am spus istoria ceşcuţei şi ţigării de la muntele Athos.
A fost o vreme când sufeream pentru că soţia mă înşeală. Pentru că îmi vedeam iubita violată, în gând. În Institutul de Înalte Studii Morale, de pildă, suferinţa nu era oferită dinafară. Venea dinăuntru. Şi una dintre ele era aceea de a-mi vedea în minte iubita violată de 50 de medici ai Institului, în halate albe. Presupunând că asta s-ar întâmpla aici, afară, aş avea puterea să împiedic acest viol?
Dar dacă soţia fumează din propria ei voinţă? Este alegerea ei. Aşa cum alegerea mea, este alegerea mea.
Domnul Orhideu, arhanghel în Rai, dădea sfaturi. “Fute-ţi sotia. Dacă nu o faci tu, o face altul.” Probabil, Domnul Orhideu, la vârsta a treia, făcea asta cu toată dragostea. Şi chiar ştia Domnia Sa, ce ştia. Ceea ce oferise altora, viaţa.   Mareşalul  Drojdie, precum Chirică, din “Omul cu mârţoaga”, spunea: lasă-i soţiei toată libertatea.   În sfârşit, Muntele Athos ar fi spus, poate: “Soţul necredincios se mântuieşte prin soţia credincioasă, şi soţia necredincioasă, prin soţul credincios.” Părintele ioanichie, de la mănăstirea Călui, ar fi spus: “Să îl lăsăm pe Dumnezeu să judece…”
Iar eu, v-am spus: Nu mai daţi telefoane la ora 11 noaptea. Pe telefonul meu. Să întreb: Alo? Cine este? Să nu răspundă nimeni, de pe un număr privat. Şi când să închid, o voce să spună unui terţ: “Nu pot să ţi-o dau. E bărbatu-său acasă.” Adică, soţia mea era căutată, pe numărul meu de mobil, de un iubit.
În viaţă, iubirea se perfecţionează. Prin lecţiile predate în timp, de propria viaţă. Şi de viaţa sfinţilor, heruvimilor şi arhanghelilor din Rai.
Nu ştiu cum este Raiul de pe lumea cealaltă, şi nici nu mă interesează.
Se ştie doar că eu trăiesc deja, de o bună bucată de timp, chiar în Rai.

Comentarii (1)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus