Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Dialoguri cu Elise

Dialoguri cu Elise

In singuratatea camerei clinicii de aer curat, traiesc  aseara senzatia ciudata ca altcineva gandeste si vorbeste in gandul meu. Aidoma celei pe care am incercat-o pe cand faceam  exercitii de yoga. Atunci am abandonat imediat. Simteam ca altceva preia controlul asupra corpului meu. Nu e bine sa lasi altceva sa preia controlul asupra corpului tau. De aceasta data, chiar cuvantul meu din gand parea a fi al altcuiva. Ca eu nu mai gandesc, ci sunt gandit. Sunt dictat. De-abia cand am repetat “Slaveste, suflete al meu, pe Domnul, Slaveste, suflete al meu pe mantuitorul nostru Iisus Hristos!” , senzatia a disparut. M-am reintegrat in mine. M-am acordat. M-am regasit. Ma simteam bine. Ma simteam eu. Mai mult chiar, aveam senzatia ca vasele capilare ale creierului meu mustesc de furnicaturi de seva. Era asemenea unui gadilat la creier.

Mi-a venit, mai apoi, in minte, mitul lui Dedal. El se apropiase, in zbor, prea mult, de soare. Si razele soarelui i-au topit aripile de ceara. A cazut in mare.

In aceeasi camera, aud in gand un cor de femei cantand scurt, acut, inalt: “Slava!” Cat poate fi de frumos! Oare, in cer, asa ii canta sopranele lui Dumnezeu? Sa fie sirenele lui Ulysse? Dar nu ma leg de catarg. Cant eu: “Slaveste, suflete al meu, pe Domnul! Slaveste, suflete al meu, pe mantuitorul nostru, Iisus Hristos!” Ma rog, nu este un cantec atat de frumos, dar cel putin,  sunt acordat prin el, la eul meu

22 noiembrie 2013

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus