Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Dragi colegi

Dragi colegi


Nu ştiu voi cum simţiţi, dar eu ştiu că anii şcolii şi tinereţii mele au fost Raiul.

Îngeri, arhangheli, serafimi şi heruvimi  au fost bunicii, părinţii, învăţătorii şi profesorii. Iar noi, copiii, am fost pesemne nişte drăcuşori atât de iubiţi, încât  simţeam că suntem şi nemuritori, şi veşnici. Şi poate chiar aşa şi era.

Nu vreau să vă spun eu cum a fost în Rai. Amintiţi-mi, vă rog, şi mie . Memoria mea este atât de slabă, încât zi de zi notez ce am de făcut, ca să nu uit. Unele din puţinele fapte pe care mi le amintesc din liceu, sunt două întâmplări: o victorie, şi o înfrângere. Victoria – când am obţinut într-un an, nu îmi aduc aminte care, locul I la concursul de baschet pe liceu. Nimeni nu ne dădea nicio şansă. În primul rând, profesorul Amărăscu. S-a dus.  Râdea de noi, care nici nu ştiam bine regulile jocului: “Berbecii! Heee, berbecii!” Am ajuns până în finală. Am întâlnit o echipă  cu un an, sau doi, mai mare. Care era condusă de căpitanul echipei de baschet a Şcolii Sportive. Şi mai avea cel puţin un jucător de acolo. Profesorul Amărăscu a râs, şi a vrut să le dea tricourile galbene de campioni de la bun început. Dar jocul a fost altfel. Noi, o echipă de pitici, ne-am legat de fiecare minge. De fiecare palmă de teren. Şi am învins.

Cât despre înfrângere… Era finala competiţiei de handbal. Ajunsesem şi acolo, după ce echipa clasei sportive jucase hochei cu noi pe teren. Jucam şi eu, şi îmi aduc aminte că trebuia să fiu în acelaşi timp în două locuri: şi la meci, să joc, şi la un spectacol, la sala T94, astăzi Marin Sorescu. Am stat acolo şi după spectacol, să privesc o fată. Când am venit la liceu, finala de încheiase. Clasa noastra pierduse. Dar mi-au spus: ştii, până la pauza eram la egalitate. Te aşteptam să vii. Şi eu nu am venit.

            Dragii mei. Cei care ne-au făcut, cum au putut, din ce au putut, mai mult din ei, Raiul, se duc.

            E rândul nostru, acum, să le luăm locul.

            Să facem Raiul. Pentru alţi copii.

            E drept, nu e drept. Dar e perfectibil.

            Să nu faceţi ca mine. Să rataţi o victorie, alături de colegi, pentru că nu aţi venit să învingeţi.

Cu drag,

Jianu Liviu-Florian

DRAGI COLEGI,



Mi-aş dori să achit de unul singur întreaga datorie  a ţării.

Dar nu pot. Mi-e necaz, dar nu pot. Nu cred că putem nici toţi împreună.

Mi-aş dori să recompensez atâţia oameni care merită infinit mai mult.

Iarăşi nu pot. Mor de necaz. Dar nu pot. Nici toţi laolaltă, nu cred să putem.

Mi-aş dori să alin toate necazurile tuturor. Iarăşi nu pot. Mi-e ciudă pe mine.

Dar nu pot. Nici toţi împreună nu cred să avem vreo şansă.

Aş dori atâtea şi atâtea soluţii imposibile, la teme curente. Nu le pot rezolva.

Aş dori să scăpăm de egoism. Dar nu pot scăpa nici de al meu.

Şi atunci, de o bună bucată de vreme, votez cu Iisus Hristos, la alegeri.

Nu că aş fi cine ştie ce creştin.

Nici la Biserică nu mă prea duc, decât ca să mai şi dau.

Mor de necaz, fraţilor. Că nu sunt Dumnezeu, să îl ajut pe Dumnezeu cu mai mult.

Mă împiedică faptul că respir. Deci consum.

Că mănânc. Deci consum.

Că beau. Deci consum.

Că am atâtea şi atâtea nevoi. Deci consum.

Că am o familie, care are atâtea nevoi. Deci consum.

Că am o ţară care e tot mai datoare. Deci consumăm.

Şi că nu ştiu nici eu cum mai am putere să mai merg la serviciu luni. Să muncesc ca să nu pot face nimic din tot ce visez.

Doar să mă consolez.

Cu tot mai puţin.

Şi când dau, să dau firimituri.

Şi atunci votez cu Hristos.

Ia, Doamne, tot acest consum.

Du-mă în Iad.

Doar pe mine.

Şi fă aici Rai.

Dacă poate cineva să o facă, numai Tu poţi să o faci.

Am scris toate acestea ca să nu vă par nici bigot, nici nebun.
Ci un om care este făţarnic, în primul rând, pentru că nu poate mai mult.
Şi cu fiecare zi care vine, poate tot mai puţin.

Privesc din când în când filmul Aidei Canciovici.
Şi sunt fericit că nu sunt singur.

În Iad, trebuie să te  simţi foarte singur.
Nu-ţi spune nimeni o vorbă.
Nu-ţi scrie nimeni un rând.
Nu vezi o faţă de coleg.

Măcar cu filmul acesta de ar fi să rămân.
Ar fi ca şi cum aş şti că odată şi odată s-ar împlini tot  ce visez.

5 iunie 2010

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus