Te afli aici: Acasa » National » Dublă manifestare cultural-ştiinţifică la Filiala din Timişoara a Academiei Române

Dublă manifestare cultural-ştiinţifică la Filiala din Timişoara a Academiei Române

La Filiala din Timişoara a Academiei Române şi Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”  avut loc dublă manifestare cultural-ştiinţifică

-  Lansare de carte: Pânze neîntoarse, autor Silvia C. Negru

- Comunicare: O sută de ani de cinematografie românească, susţinută de reputatul regizor, prof. univ. dr. Ioan Cărmăzan, preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Filme din România

Joi, 22 februarie a.c., în aula Academiei Române, Filiala Timişoara, a avut loc o dublă manifestare cultural-ştiinţifică, înscrisă în contextul acţiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Începând cu ora 12,00, s-a desfăşurat lansarea de carte a scriitoarei Silvia C. Negru Pânze neîntoarse, carte apărută la Editura David Press Print din Timişoara. Autoarea timişoreancă, profesor de limba română, este la al paisprezecelea volum de poezii de la debut, înregistrat în anul 1985, la editura „Facla” cu op-ul Carnavalul florilor.

Despre personalitatea autoarei şi implicaţiile sale în viaţa culturală şi literară a cetăţii, au vorbit regizorul, prof. univ. dr. Ioan Cărmăzan, preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Filme din România, prof. Diana Otiman Blidariu, critic şi istoric literar, Aura Dudaş, profesor, Vasile Bogdan, jurnalist, scriitor şi realizator TV, Veronica Balaj şi Manolita Dragomir, scriitoare, prof. Rodica Pop, în timp ce profesorii universitari, exigenţi critici literari, Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, şi Adrian Dinu Rachieru, prorector al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, au analizat, cu precădere, calităţile actului creativ, socotind cartea Pânze neîntoarse cea mai bună apariţie de până acum a Silviei Negru.

Lansarea de carte s-a încheiat cu un emoţionant recital de muzică clasică, susţinut de Simona Negru (voce), Silviana-Ana Cârdu (pian), cadru didactic al Facultăţii de Muzică şi Teatru şi Ana Maria Cristina Popan (vioară), elevă la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara.

În după-amiaza aceleaşi zile, începând cu ora 16,30, regizorul Ioan Cărmăzan, profesor universitar, preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Filme din România, a susţinut, în cadrul ciclului de „Conferinţe pe teme academice contemporane”, iniţiat de acad. Păun Ion Otiman, preşedintele Filialei din Timişoara a Academiei Române, expunerea O sută de ani de cinematografie românească, excelentă incursiune în „intimitatea” celei de a şaptea arte, urmată de vizionarea filmului „Casa din vis”, cu Gheorghe Dinică, Magda Catone, Maia Morgenstern şi Horaţiu Mălăele, regizat de autorul comunicării după nuvela Ninge în Bărăgan a lui Fănuş Neagu.

 

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus