Te afli aici: Acasa » Educaţie » EDUCATIE / Salvaţi copiii susţine alocarea a 6% din PIB pentru educaţie

EDUCATIE / Salvaţi copiii susţine alocarea a 6% din PIB pentru educaţie

EDUCATIE / Salvaţi copiii susţine alocarea a 6% din PIB pentru educaţie

Organizaţia “Salvaţi copiii” militează pentru alocarea a minimum 6% din produsul intern brut al României pentru educaţie. În acest sens, organizaţia a trimis recomandări către primul ministru Emil Boc, Preşedintele României, Preşedintele Senatului, Preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedinţii comisiilor pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi ai comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din cele două camere ale Parlamentului.

Organizaţia subliniază necesitatea alocării acestui procent . “Salvaţi copiii” susţine că în urma majorării finanţării pentru învăţământ s-ar obţine următoarele avantaje:

>>> creşterea gradului de înscriere şi participare şcolară; reducerea absenteismului şi abandonului şcolar;
>>> îmbunătăţirea nivelului de pregătire şcolară a elevilor din România, mult prea scăzut în comparaţie cu rezultatele din alte ţări; asigurarea unei resurse umane mediu si superior calificate;
>>> extinderea programului de şcoală al copiilor, asigurând şi pentru categoria copiilor săraci o masă zilnica la şcoală, suport în pregătirea lecţiilor, transport spre şi dinspre şcoală;
>>> îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi emoţională a copiilor;
>>> îmbunătăţirea relaţiei şcoală-părinte-copil, prin promovarea şi aplicarea strategiei şi planurilor de acţiune privind dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi prin creşterea investiţiei în educaţia timpurie;
>>> stimularea unităţilor de învăţământ în atragerea şi integrarea copiilor din comunităţi dezavantajate, eliminarea discriminării şi dezvoltarea unui învăţământ inclusiv, de calitate, în care toţi copiii să se simtă apreciaţi;
>>> creşterea încrederii în educaţie şi aprecierea acesteia de catre cei direct implicaţi dar şi de publicul larg;
>>> aplicarea întocmai a prevederilor Pactului Naţional pentru Educaţie şi a Strategiei Naţionale în Domeniul Protecţiei şi Promovării Drepturilor Copilului 2008-2013.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus