Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Foaie pentru minte, inima si inchinaciune

Foaie pentru minte, inima si inchinaciune

Ană zidită în limba română a suferinţei mele, tu stai acolo şi judeci, eu stau aici şi mă judec. Dar de ce mă judec eu? Uite un mamam, spun. Mamamul este un câine ieşit la plimbare. În căutarea unui os, trecea pe lângă dispensarul medical. Aici, in Uzina Viselor. Ar trebui înmatriculaţi şi înseriaţi. Spune Sorin. Atunci simt că mi se lasă inima în jos. Şi soarele  creşte printre mesteceni, de după ziduri, până în inima mea. Sunt copleşit. Dumneata ridici o temă majoră. Cea a câinilor fără buletin de identitate. Vei spune, draga mea, de acolo de unde judeci, din faţa unui ziar pe care nu îl vei primi niciodată, pe care nu îl vei citi niciodată, că scrierea aceasta este schizofrenică şi paranoică. Aşa este. Şi dacă totuşi, printr-o întâmplare, scrierea aceasta va ajunge până la tine, să nu te sperii. Să stai liniştită, zidită în Zidul Judecăţii. Eu nu atac la persoană. Şi dacă am atentat la memoria noastra comună, am făcut-o nu din raţiuni de stat. Ieri, m-am imaginat în slujba serviciilor secrete divine. Îmi pare rău. Nu am avut deloc fineţea de cuviinţă. Ar fi mai bine să-mi amintesc altceva. Imaginează-ţi Grădina Botanică din Iovacra. Acum, hei, câţi ani ? Tu, în pulover portocaliu şi blugi albaştri-închis. În iarbă. Eu, un îngrămădit care nici măcar nu ştia să lege două cuvinte în faţa ta. Atât eram de împrăştiat de tine în mirosul fânului şi al primăverii proaspete. Şi ce s-a mai întâmplat. Nimic. Aş fi vrut să te iubesc cu amintirile, şi amintiri nu aveam. Aş fi vrut să te iubesc cu silabele, şi ele nu veneau. Mi-a rămas să te iubesc cu privirea. Şi parcă te văd şi acum, cu un fir de iarbă în colţul gurii. Te uitai la mine şi, poate, gândeai: Ce bărbat este ăsta? Ne-am luat de mână şi am plecat printr-un gard destrămat, către casa ta, pe care trei zile după ce ne-am întâlnit prima oară şi am dansat împreună am respirat-o noapte de noapte, de la Groapa Aşteptării. Şi îmi spuneam: aici trăieşte o pasăre. Eu, draga mea, atunci şi acum , nu am nici-o putere. Aşa spunea părintele Ion. La Doi Ioni. Treci şi tu pe acolo, de-ţi va fi voia, şi aprinde o lumânare măcar. Nu pentru iubirea noastră. Uite, ea continuă. Pentru ce-ţi va spune inima, sufletul şi raţiunea.

     Ce mai faci. Românule? Bine, Doamne. Şi tu, Turcule? Bine. Asta nu e bine. Şi Ţepes mai rupe cu dinţii dintr-un pui fript. V-aţi cam îngrăşat! Ce să facem. După voia Măriei Tale. Eu nu sunt Măria mea. Eu sunt micimea mea. Şi dacă voi n-aţi înţeles că pentru micşorare, iar nu pentru înălţarea mea, v-am ridicat eu în ţepe, n-am făcut-o degeaba. Am mai făcut un exerciţiu de limbă. Un exerciţiu de închinare. Cui, Doamne? Păi, nu vedeţi? Nu simţiţi? Nu. Înseamnă că nu aţi iubit niciodată. Copii, n-aţi iubit ca mine. Mai străduiţi-vă. De aici? De acolo. Eşti crud, Doamne! Ţepele mele, dragilor, sunt virtuale. Mă consolez cu gândul ăsta. Mâine, sau chiar mai devreme, poate chiar acum, regret. Tu, românule, ai dezertat de pe frontul iubirii. Tu, turcule, ai dezertat de pe pământul tău. Ţi-am fost slugă. Ţi-am învăţat limba. Îţi ştiu obiceiurile. Dar de închinat, uite, eu nu mă închin nici măcar iubirilor mele. Asta este. Altul este soarele meu.

Şi am mai pus o cărămidă, Ana.

Uite, azi, la plecare la servici, Marina s-a ridicat pe degetele de la tălăboanţe şi mi-a dat un pupic. Un pupic pe vârfuri. Eu a trebuit să mă aplec până la guriţa ca un cioc de vrăbiuţă. Goguţa, Marina, tata vă pupă în gând de la serviciu. Asta este situaţia operativă pe frontul iubirii la ora 14 şi 40 de minute. Ora României, dragilor. Ora României.

Şi dându-i unul gândurile Prea Perfectului, Prea Perfectul fu virusat. Ora 14 şi 50 de minute.

Asta este, oameni buni, zise Tepeş. Cui dau eu socoteală? Prea Perfectului? Lumi perfecte, veniţi! Îmi vreţi carnea? Iat-o! Îmi vreţi gândurile? Iată-le! Îmi vreţi sufletul? Vi-l dau şi pe ăsta. Mă veţi duce în Iad. Şi acolo, am să vă recit poeme de dragoste. Şi am să vă povestesc istoria iubirilor mele. În timp ce mă chinuiţi. În gând şi în carne. Până ce vă veţi micşora şi îngălbeni şi mici de tot. Şi îmblânzi ca nişte pisoi. Asta este istoria voastră. Nu aveţi nici o şansă. Nici măcar o şansă. Lumea este simetrică, dragii mei.Voi aţi îmbolnăvit Creaţia. Voi sunteţi viermele de sticlă. Voi, traficanţii. Şi viermele acesta este în gândurile voastre. În cuvintele voastre. Asta este. Sunt viermănoase. După inima şi sufletul vostru, aşa trăiţi. După inima şi sufletul vostru vă veţi pătimi. Mi-aţi ieşit înainte să mă ispitiţi. Şi eu v-am binecuvântat şi v-aţi micşorat. De când urmăresc lucrarea voastră. Şi o voi mai urmări. Cu voia celui de Sus. Şi cu speranţa în Iisus. Dragilor, trataţi-i ca şi cum nu există.Şi nu merită să nu-i ajutaţi.  Unii greşesc pentru că sunt prea mici. Ca vârstă şi ca minte. Alţii, bătrâni fiind, nu au învăţat nimic.Dar există şi oameni. La noi, unii mai mănâncă seminţe la serviciu. Se mai ceartă prin redacţii.Ba se mai şi înjură. Ba se mai şi pârăsc. Ba mai văd şi peste tot numai spioni şi invazii extraterestre. Şi horoscoape. Şi VIP-uri. M-am bătut şi cu extratereştrii. În gând, fraţilor. Şi cum i-am mai provocat şi afurisit. Şi m-am afurisit. Acesta este războiul stelelor. Acesta este preţul suferinţei voastre. Privirea mamei şi dragostea ei. Privirea şi dragostea iubitei. Şi şoapta. Şi alintul. Şi dorul de casă. Şi copiii. Şi iubita devine mamă. Şi iubitele vostre devin mame. Şi Mamele devin bunici.Viaţa este simplă. Şi atât de frumoasă. Dar cere un pic de efort ca să o simţiţi, să o pipăiţi, să o trăiţi, liberi, în toate tainele ei.

31 ianuarie 2000

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus