Te afli aici: Acasa » Educaţie » Grupul Scolar „J. G. Tajovsky” din Nadlac va avea un campus scolar

Grupul Scolar „J. G. Tajovsky” din Nadlac va avea un campus scolar

In 27 octombrie 2014, a avut loc în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Arad semnarea contractului de finanţare pentru realizarea unui campus școlar în cadrul Grupului Școlar „J. G. Tajovsky” din orașul Nădlac. 1000 de elevi vor beneficia de infrastructura  nou creată în cadrul acestei unități de învățământ.

 

La eveniment au luat parte: domnul Petru Nicolae IOȚCU – Președintele Consiliului Județean Arad, domnul Vasile CICEAC – Primar al Orașului Nădlac și reprezentant al beneficiarului de finanțare nerambursabilă şi domnul Sorin MAXIM – Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.

Proiectul „Campus Școlar – Grup Școlar «J. G. Tajovsky»” beneficiază de finanțare nerambursabilă acordată în cadrul axei prioritare 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale” și a domeniului major de intervenție 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR).

Proiectul, al cărui beneficiar este orașul Nădlac, va fi implementat pe parcursul unei perioade de implementare de 14 luni. În cadrul acestui proiect se va realiza un campus școlar preuniversitar pentru învățământul profesional și tehnic, cu o suprafață desfășurată totală de 15.910,19 mp. Campusul va cuprinde 2 corpuri de școală cu câte 24 de clase fiecare, 1 cămin–internat cu o capacitate de 300 de locuri, 1 cantină, 15 garsoniere destinate cadrelor didactice, un spațiu multifuncțional destinat organizării de ateliere de lucru, concursuri, activități de lectură și vizionării de filme documentare, 4 ateliere școlare, 1 sală de sport și 1 bază sportivă.

Valoarea totală a proiectului este de 34.083.436,54 lei (aproximativ 7.753.107,65 euro) iar valoarea finanțării nerambursabile este de 27.094.243,40 lei (aproximativ 6.163.245,47 euro).

 

Fondurile nerambursabile pentru reabilitarea școlilor sunt acordate în cadrul domeniului major de intervenție 3.4 Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă al Regio-Programul Operațional Regional. Acest al doilea apel de proiecte a avut o realocare de fonduri nerambursabile (din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și din Bugetul de stat) ce totalizează 17,88 milioane euro pentru Regiunea Vest și 172,95 milioane euro la nivel național.

În data de 5 mai 2014 s-a încheiat perioada pentru depunerea proiectelor – perioadă ce a început în 12 martie 2014 – în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte al acestui domeniu major de intervenție. Până la această dată limită, în Regiunea Vest au fost depuse spre finanțare 40 de proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 31,26 milioane euro. Dintre acestea, au fost contractate 20 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 13,86 milioane euro, 14 proiecte – cu o valoare a finanțării nerambursabile de 16,03 milioane euro – se află în etapa de precontractare/evaluare iar 6 proiecte – cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1,37 milioane euro – au fost respinse. În consecință, finanțarea nerambursabilă solicitată în Regiunea Vest – în cadrul celui de-al doilea  apel de proiecte – depășește cu 67,17% alocarea regională.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus