Te afli aici: Acasa » Internațional » Hollande a castigat majoritatea absoluta pentru a-si pune in aplicare programul

Hollande a castigat majoritatea absoluta pentru a-si pune in aplicare programul

Hollande a castigat majoritatea absoluta pentru a-si pune in aplicare programul

Preşedintele socialist, François Hollande, a obţinut duminică majoritatea absolută după turul al doilea al legislativelor din Franţa, situaţie ce îi crează condiţii favorabile pentru aplicarea programului său electoral, dar şi să înfrunte, cu începere de luni, agravarea crizei din zona euro, transmite AFP.

Scrutinul a mai fost marcat de revenirea extremei-dreapta în Adunarea Naţională cu doi deputaţi, dar fără şefa Frontului Naţional, Marine Le Pen. Potrivit ultimelor estimări ale institutelor de sondare a opiniei publice, Partidul Socialist (PS) şi aliaţii săi de stânga şi-au adjudecat între 308 şi 320 de mandate din totalul de 577, cu mult peste majoritatea absolută (289). PS se va putea astfel lipsi de sprijinul Verzilor (20 de locuri) şi al stângii radicale (între 9 şi 11 locuri). Formaţiunea conservatoare UMP şi aliaţii săi au obţinut între 221 şi 231 de locuri în cursul acestui scrutin marcat de un record al absenteismului (44%).

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus