Te afli aici: Acasa » Internațional » Iranul recunoaste folosirea armelor chimice în Siria

Iranul recunoaste folosirea armelor chimice în Siria

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a afirmat sâmbătă, că există posibilitatea “agenţi chimici” ca în Siria să se utilizeze, evitând să atribuie atacul soldat cu zeci de morţi unei părţi sau alteia.

“Situaţia care domină în prezent Siria şi moartea oamenilor nevinovaţi sunt foarte dureroase”, a declarat Hassan Rohani, un aliat al regimului din Siria.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat joi că, dacă informaţiile privind utilizarea armelor chimice se vor confirma, responsabilitatea le aparţine insurgenţilor.

Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, atacul soldându-se, cu 1.300 de morţi. Armata siriană a dezminţit utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict armat între forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanţul confruntărilor este, în conformitate estimările făcute de ONU, de cel puţin 100.000 de morţi.

Pentagonul a demarat mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, în vederea unei eventuale intervenţii militare, după cum a afirmat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, citat de BBC News online.

Hagel nu a dat detalii, dar Forţele Navale americane îşi consolidează prezența în estul Mării Mediterane

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus