Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Luna de pe cer

Luna de pe cer

            Şi era Găureniul, sat frumos, de moţi cuminţi, agale la vorbă, cumpătaţi şi harnici. Se întindea pe dealuri şi vâlcele, se risipea prin lunci şi livezi, iar de o parte a lui, mai lângă gara mocăniţelor, se ridica, ca un colop verde de moţ, Gruiul, un tăpşan rotund, cu iarba perie, din care răsăreau ici, colo, flori de săpun, viorele, brânduşe şi gălbenele.

            Moţii aveau case de lemn, de piatră şi zidărie, câte o pereche de boi, o vacă, două, câte o şură, în podul căreia dormeau chiar, vara, în mirosul dulce al fânului, livezi cu meri, peri, şi pruni,  grădini cu roşii, ceapă, grumbene, curechi, vinete, mirişti de grâu, locuri cu păpuşoi, lazuri cu iarbă grasă, plăcută vitelor, iar sus, la deal, plantaţii de salcâm, păduri de stejari, mesteceni, brazi, molizi, aluni şi corn, şi câte şi mai câte feluri de ciuperci, gâze, flori, fragi, şi neştiute minunăţii.

            Într-o bună zi, veni şi aci, în raiul în care viaţa curgea precum pârâul Găureniului, când mai domol, printre pietre roşii, galbene, albe, ori gri, când mai repezit, în matca lui strunită de copii, vara, la scaldă, cu baraje din cărămizi de pământ proaspăt, tăiate iscusit, din mal – veni şi aici ziua în care moţii urmau să îşi aleagă un birău. Aşa se face că Ion de la Deal, Oprea, Tolan, Trăienuţ, Gligor, Cheţuca, Saveta Ionului Cozmii, Ileana lui Săilă, Săilă, Maria şi Nana lui Simion, Simion, Avram, Tomică, Lenuţa lui Palcău, Vasilie, Maria, Florica, Tetiuţ, Olivia, Valeria, Simion de pe Valea Ampoiului, Ionel de la moară, Petruţ cel mic, Ieronim, Ionică, băietul învăţătorului, şi tăt, tăt satul, îmbrăcat fercheş, în iţari, fuste de cânepă, ii brodate, se adunase  în jurul Gruiului, să auză ce spun tăţi cei care vor să hie birăi în Găureni. Şi să-l aleagă pe cel mai fain dintre ei, birău.

            – “No, io ce să vă zâc!”, mustăci Trăienuţ. “Cu mine, dacă mă alejeţi birău, veţi avea parte de  dreptate şi adevăr! No, aşe!”

            Moţii mai beură o gură  de vinars, mai dădură o fugă să adape vitele, mai dădură la porci fiertură, mai aduseră câte o cantă de apă din fântâna de sub râpă.  Estimp, discutau: “Nu-i fain, tu! Cum adică, ne dă dreptate şi adevăr? Că dreptatea şi adevarul îs numa ale lui Dumnezău! Nu-i fain, tu!” Şi vorovind aşe, veniră iute, să asculte alt găurean.

            – “No, de mă alejeţi birău, veţi trăi fain!” zise A lui Ampoeşan. Moţii mai beură o gură de vinars, mai traseră o coasă în grădinile de pe laz, mai întinseră o masă la umbră, mâncară slană cu ceapa, covăsală şi pită. Estimp, voroviră  aşe: “Nu-i fain, tu! Cum adică, vom trăi fain? Cum, fain? La noi nu-i fain? Şi fain este numa Dumnezău, drăguţul! Nu-i fain ce spune a lu Ampoeşan, tu!”. Şi vorovind aşe, viniră să mai asculte.

            – “No, cu mine, de mă alejeţi birău, va fi fain pentru mai mulţi!” zise Oprea, şi începu să îşi răsucească o foiţă.

            Moţii, tot aşe, mai spălară în vale câte o rufă, cu săpun de casă, mai bătură ceva cânepă, mai umplură un car cu fân, mai umplură un voj de prune, şi voroviră între ei. “Nu-i fain, tu! Adică, cum mai fain, pentru mai mulţi? D-apoi, fain este pentru tăţi! Videţi? Videţi că nu e fain pentru tăţi, ca pi la noi? Nu-i fain de birău a lui Oprea! or zâs,  şi or vinit într-un suflet pe Grui, să auză pe alţii, ce zâc că le mai dau.

            -“D-apăi! zise baci Ghiorghi. De mă alejeţi pe mini birău, io voi face aşe,  ca vom fi ca-n UE!D-apăi!”

            Moţii mai beură o gură de vinars, mai jucară la o nunta, la horă, mai duseră un car cu grâu la moară, mai tăiară un car de lemne, mai voroviră. “Nu-i fain, tu! D-apăi! Adică, cum să fie la noi, ca în UE, când la noi îi cel mai fain! Nu-i fain, tu? Ie! D-apăi!Aşe, nu-i fain ce zâce baci Ghiorghi. Să merem să videm cine, ce mai zâce. P-aci, pi dincolo”. Şi viniră tăţi pe Grui.

            “- Ş-apă dacă! Zise Petruţ cel mic. Tu, Ione, tu, Mărie, tu, Cheţucă, tu, Gligore, voi, tăţi… De mă alejeţi pe mine birău,  vă dau luna pe de cer!”

            Moţii rămaseră pe loc. Vai, drăguţul de el! Auzi, tu! Petruţ ne dă luna de pe cer! D-apăi! Drăguţul de iel! Păi, aista ni dă prea mult! Cum să cerem noi de la birăul nost, luna de pe cer? Prea mult! Sărăcuţul de el, tăt se zdrobeşte! Asta-i fain! Fain, tu! Auzi, luna de pe cer! Să merem să îl alejem birău pe Petruţ. Vai, drăguţul de iel!” Şi găurenii or hotărât, or strâns tăte hârtiile aşele, de le cheamă la oraş bolentine de vot, le-or ştampilat pi Petruţ, şi i le-or dus lui Petruţ.

            “- Amu, drăguţul nost’, pre te munceşti, drăguţule! Tăt te zdrobeşti! Hii cu grijă, să nu cazi beteag! N-avem noi, găurenii, nivoie di luna de pe cer! Mei amu acasă, şi mâine vinim tăţi la tine, să-ţi spunem ce şi cum!”

            A doua zi, pe la cântatul cocoşilor, în faţa căşii lui Petruţ cel mic, iacă tăt satul, cu mic, cu mare, vini în aodienţă la domnu birău. Petruţ, în cămeşă lungă, pâna dincolo de foale, îi prime pe laviţă, şi asculta pe fiecare.

            – D-apăi, dom birău! Io aş ave nevoie de nişte zamă de stropit pomii!

            – Io, dom’birău, aş ave nevoie de o şură nouă!

            – Ie! Şi eu aş ave nevoie de o laviţă nouă, că s-a smintit cea veche!

            – D-apăi!Io, dom’ birău, aş ave nevoie de o pereche de boi tineri, că ăi bătrâni nu mai duc!

            Şi aşe mai departe, fiecare îi spune ce şi cum avea nevoia…

            Petruţ cel mic asculta pe fiecare, dădea din cap şi repeta, pentru fiecare, numa atât: “Ie!”

            Când s-or gătat tăţi, s-o ridicat în picioare, şi le-o zâs aşe:

            – Oameni buni, eu v-am ascultat pe fiecare! No! D-apăi, nu aşe ne-o fost vorba! Păi, în campania me, de birău, eu am promis la fiecare LUNA DE PE CER! Uitaţi-vă pe cer, oameni buni! Se vede?

            Era încă la revărsatul zorilor, că fiecare se grăbise să îl prinză pe birău cât mai devreme, să îi împlinească dorinţele, şi pe ceriu, frumos, ca într-o copaie, şedea luna, şi jur-împrejurul ei, stelele.

- Se vede! Răspunseră în cor, găurenii.

-         D-apăi! zise Petruţ cel mic. D-apăi dacă se vede, eu m-om ţînut de cuvânt! V-am dat la tăţi, şi la fiecare în parte, LUNA DE PE CER, oameni buni! Fainu-i?

-         Fain! Ziseră oamenii şi plecară capetele, căci Petruţ cel mic avea dreptate.

-         Şi nu fiţi năcăjiţi! zise Petruţ cel mic. Auzit-aţi voi di pi aici de vreunul dintre noi, moţii, să hie comunist?

-         BA! răspunseră în cor moţii.Numa fostul birău, şi fostul boltaş, numa, da ei or plecat la oraş. Căci tăt Găureniu nu fusese colectivizat, pi vremea comuniştilor, că era greu, şi aşa, de lucrat cel pământ, risipit pe lazuri, dealuri, râpe şi munţi. Şi moţii or scăpat fără carnet de partid.

-         No, aşe! Zâse Petruţ cel mic. Amu, iată ce vă spui: în mandatul meu de birău, de acum, eu v-am dat LUNA DE PE CER, oameni buni! Dar în mandatul meu viitor, am să vă dau la fiecare tăt ce vă doriţi: ştiţi ce am să vă dau?

-         Ba! Răspunseră moţii.

-         D-apăi! Am să vă aduc aici, în Găureni, un comunist! Şi dacă nu veţi ave parte, cât voi hi eu birău, şi în al doilea mandat, de tot ce vă doriţi, oameni buni, atunci să ştiţi de la mine aşe: Comunistu acela îi de vină! El îi di vină că voi nu aveţi tăt ce vă doriţi! Da să nu-i faceţi nimic! No, numa să-l priviţi în ochi, aşe! Şi să-i ziceţi: să-ţi hie ruşine, măi, comunistule! Numai tu eşti di vină că la noi, în Găureni, n-a primit tăt omu’, de la birău, şi LUNA DE PE CER! Piei, bolundule! Aşe să-i ziceţi! No!

Aşa a trăit Petruţ cel mic, mandat după mandat, tot birău, în sat, la Găureni.

Şi bunul Dumnezeu, din cer, s-o miluit de bietul comunist, care era de vină pentru tot ce îşi dorea tot Găureniu, şi nu avea, şi le dădea la toţi, în fiecare noapte, ba chiar şi ziua,  în dar, şi LUNA DE PE CER…

   5 Iunie 2008

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus