Te afli aici: Acasa » Mediu & Agricultură » MEDIU & AGRICULTURĂ/Progres şi deşeuri

MEDIU & AGRICULTURĂ/Progres şi deşeuri

MEDIU & AGRICULTURĂ/Progres şi deşeuri

Sănătatea mediului înconjurător este în strânsă legătură cu metodele şi tehnicile sigure de colectare şi reciclare a deşeurilor. Orice persoană, fizică sau juridică, lasă în urma sa deşeuri (indiferent de natura acestora), astfel că anual se produc miliarde de tone de deşeuri la nivel mondial, iar gestiunea lor creează evident mari probleme.

În anul 2008, doar în Uniunea Europeană s-au produs 2.62 miliarde de tone. Un calcul grosier ar arăta că fiecare cetăţean a produs, în medie, 5.2 tone. În realitate, cele mai importante sectoare de activitate care produc deşeuri sunt următoarele: construcţii – cu o producţie de 859 milioane de tone (32.9% din total) şi minerit – cu o producţie de 727 milioane de tone (27.8% din total). Industria de prelucrare a contribuit cu 343 milioane de tone de deşeuri, reprezentând 13.1% din total. Deşeurile menajere au avut o contribuţie de doar 8.5% – cu alte cuvinte 221 milioane de tone. 7.3% sunt cumulate de aprovizionarea cu apă / gaz, gestiunea şi colectarea apei menajere, 3.5% provin din producţia de energie, 1.7 din agricultură. Ultimele 5.2 procente sunt cumulate de toate celelalte sectoare de activitate. Următorii ani sunt similari ca cifre.

În aceste condiţii, sunt absolut necesare metode eficiente de colectare, sortare şi reciclare a deşeurilor, precum şi conştientizarea şi implicarea tuturor persoanelor în aceste procese prin investiţia în educaţie şi cultivarea responsabilităţii.

Sticla, spre exemplu, poate fi reciclată în continuu, acest proces ducând la reducerea deşeurilor provenite din minerit cu 70%, a utilizării apei cu 50% şi a poluării aerului cu 20%. Şi hârtia poate fi reciclată – un studiu efectuat în SUA a arătat că dacă s-ar recicla toate ziarele tipărite într-o duminică obişnuită, s-ar salva 550.000 de arbori – sau aproximativ 26 milioane de arbori anual. De asemenea, 5 sticle de plastic oferă suficiente fibre pentru un tricou mărimea XL, un metru pătrat de mochetă sau o geacă de sky.

O altă abordare a problemei deşeurilor este reprezentată de producţia de energie regenerabilă – printr-un proces de fermentare anaerobă, deşeurile se descompun în gaze combustibile, printre care metan şi hidrogen. Din acestea, prin combustie internă şi externă, se obţin aproximativ 30% energie electrică utilizabilă şi 60% energie termică sub formă de apă fierbinte. Chiar şi cu un procent de 10% pierderi, producerea de biogaz reduce cantitatea de deşeuri şi gaze nocive.

După cum se vede, problema spinoasă a deşeurilor poate fi, chiar şi parţial, rezolvată. Totul depinde însă de gradul de implicare a oamenilor şi de răspunderea pe care şi-o asumă.

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus