Te afli aici: Acasa » Politica » POLITICĂ / Opoziţia şi-a bătut cuie în talpă prin moţiunea pe Transporturi

POLITICĂ / Opoziţia şi-a bătut cuie în talpă prin moţiunea pe Transporturi

POLITICĂ / Opoziţia şi-a bătut cuie în talpă prin moţiunea pe Transporturi

Depunerea moţiunii simple în domeniul transporturilor de către formaţiunile Opoziţiei reprezintă un cui în talpă pentru acestea, deoarece ministrul Anca Boagiu va avea astfel ocazia să demonstreze concret realizările mandatului său, comparativ cu cei numai cinci kilometri de autostradă realizaţi anterior, în mandatul guvernării liberale, a declarat vineri premierul Emil Boc.

Cred că şi-au bătut cuie în talpă, pentru că va fi ocazia excelentă pentru actualul ministru al Transporturilor să demonstreze cu cifre şi fapte ce s-a făcut în acest mandat, spre deosebire de cei cinci kilometri de autostradă pe care i-au făcut liberalii în perioada anterioară, a spus primul-ministru, într-un interviu la postul public de radio. Premierul a evidenţiat că România se află alături de Polonia în clasamentul ţărilor UE cu cel mai mare procent de resurse alocat pentru infrastructură. Potrivit şefului Guvernului, în intervalul 2009-2011 au fost construiţi totuşi 90 kilometri de autostradă, la care se mai adaugă şi lucrările la mai multe centuri ocolitoare. Moţiunea simplă “Panglicile doamnei ministru Boagiu”, depusă de Opoziţie în plenul Camerei Deputaţilor, va fi dezbătută de deputaţi luni la ora 16,00 iar marţi la 11,00 va intra la vot final.

Uniunea Social Liberală a decis depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat luni liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin. Principalele acuze pe care le aducem sunt legate de gradul redus de absorbţie a fondurilor europene, care a ajuns la sfârşitul lunii octombrie de 3,7% şi suntem în faţa unui risc major cu privire la banii alocaţi pe programul de transporturi. Ne apropiem de anul 2012 – şi vă amintiţi că la începutul mandatului Guvernului Boc aveam promişi 1.000 km de autostradă, iată că la sfârşitul anului 2011 nu ştiu dacă vom depăşi 52 km. Al treilea lucru vizează politica pe care Ministerul Transporturilor o aplică în domeniul privatizărilor, cu intenţia de a privatiza CFR Marfă, a spus Constantin.

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus