Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Preotul de familie

Preotul de familie

Asemeni îngerilor, preotul de familie nu are sex. Cu capul lui pătrat, cum are orice preot de model avansat, el îşi face apariţia în locuinţa dumneavoastră la simpla apăsare a butonului unei telecomenzi. De apel. Înveşmântat într-un rastru arhieresc, el te baleiază cu o frecvenţă de cadre, şi una de linii, apoi te invită să te aşezi, se iluminează la faţă, şi ţi se adresează, cu vocea blândă, de părinte de suflet, a aparatului său cuvântător: „Puneţi o pătură mai groasă!”. Orice l-ai întreba, oricâte sfaturi mai mult sau mai puţin efemere i-ai cere, el îţi titrează, cu Acordul Părinţilor, cu Interzis copiilor sub 12 ani, cu Vulgaritate de limbaj, cu Scene de maximă violenţă, cu Nivel ridicat de obscenitate, acelaşi unic mesaj evanghelic: „Puneţi o pătura mai groasă!”.  Apoi, cu o sfântă evlavie, îţi arată, cu mici excepţii (ca să nu deznădăjduieşti în pustie), toate păcatele pe dioptriile aparatului lui (tău) vizual. Priveşte-le bine, pentru că există o oarecare probabilitate mare să le chiar recunoşti, personal, la timpul viitor. Cu toate acestea, nivelul de cunoştinţe ecleziastice ale privitorilor şi ascultătorilor preotului de familie este atât de redus, capetele lor, atât de „open mind” şi pătrate sunt, iar ochii lor – în lumina cea fără de moarte – atât de de lapte, încât ei insistă, ca nişte bravi cavaleri pe catâri, zi de zi, seară de seară, noapte de noapte, privind fix în gura şi ochii preotului de familie, într-o credinţă îngustă, înapoiată, involută şi oarbă.

Credincioşii văd în viaţa preotului de familie propria lor viaţă, ideală. Atât de lipsită de orice grijă faţă de aproapele, şi de patimă lumească. Şi viaţa preotului de familie, aşa cum ne-o descrie el, este plină de idei, şi ferită, de Consiliul Universal al Visătorilor Somnului, de orice ispită. De pildă: Ce-ar fi să mă omor şi eu? Ce-ar fi să ucid şi eu? Ce-ar fi să dau foc şi eu? Ce-ar fi să mă revolt şi eu? Împotriva tuturor? Ce pătrăţimea mea? Ce-ar fi să înjur şi eu, cum înjură preoţii de familie? Ce-ar fi să lupt în războaie ca ei? Ce-ar fi să asasinez? Ce-ar fi să sodomizez psaltiri, căci mă excită numai când văd, o sutană? Fuck You. Fuck You. Aici, preotul de familie include în programul religios mica lui reclamă de publicitate religioasă: „Puneţi o pătură mai groasă!”.  Se trece la alţi psalmi, şi alte paragrafe miraculoase. Se revine pe lumea simţurilor şi a gândurilor spiritelor superioare. Ce-ar fi să îmi demonstrez superioritatea trupului? Sau perversiunea gândului? Ce-ar fi să mă prostituez? La aceste întrebări, preotul de familie titrează, cu o voce electronică, omenească: „Puneţi o pătură mai groasă!”. Există credincioşi care – din păcate – cad în faţa preotului de familie în altă sminteală: negându-l pe Dumnezeul pixel, că , uite, nu e în cer, deşi trimite sonde şi acolo, nu e nicăieri, ori e peste tot – ajung să arate tot cerul, închinându-i-se şi   aşteptând minuni şi daruri de la extratereştri, adică de la nişte creaţii de acelaşi sânge, rece, cu ei.  Preotul de familie are grijă şi ne propovăduieşte, elocvent, cu sunet, regie bisericească, ritual publicitar, sau electoral, cu imagine, totul despre Putere. Totul despre tot ce este mai puternic. Are ritm, viteză, sincronizare şi coordonare. Resurse. Intuiţie şi anticipaţie. SuperInteligenţă şi spirit infinit de observaţie. Are minte. Are chiar şi suflet. De sticlă. În care este o probabilitate destul de unu, din păcate, ca undeva, cândva, credinciosul să se şi taie. Doar slăbiciunea nu este tolerată nici pe ecrane, nici în viaţă. Este o povară. Din ce în ce mai amară. Şi – hulită metaforă –  o repetabilă povară. Looserii. Nici răbdarea nu este tolerată pe o lume a toleranţei. Nici înţelepciunea. Nici iertarea. Căci ele, numai şi numai de preotul de familie sunt date.

După vizionarea şi ascultarea Sfintelor Taine, preotul de familie rămâne până târziu, în noapte, aprins în rugăciune.

Membrii familiei adorm în faţa lui împăcaţi, în somnul de piatră preţioasă. Copiii nu au părinţi, părinţii nu au copii, nimeni nu are vecini. Nu mai este timp pentru joacă. Doar credinţa furibundă. În harul sfânt şi mântuitor al preotului de familie.  Care aduce, uneori, cu el, în casă, şi un ţârcovnic mai versatil: sistemul de calcul al credinţei.

Odată cu apăsarea butonului STOP al  telecomenzii, duhul preotului de familie se stinge, dar harul lui sfânt a luminat fiecare inimă, fiecare suflet, şi fiecare cap.

Pluteşte încă prin casă, în gerul anotimpurilor, micul lui compendiu de înţelepciune duhovnicească: „Puneţi o pătură mai groasă!”.

Priceasnă: Veşnică recunoştinţă si slavă preotului de familie, pe numele lui de familie: TELEVIZORUL, şi versatilului lui ţârcovnic, sistemului de calcul al credinţei, CALCULATORUL!

18-19 februarie 2004

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus