Te afli aici: Acasa » Sanatate » Programul Clinica Mobila 2013 continua din toamna

Programul Clinica Mobila 2013 continua din toamna

Reţeaua europeană de clinici de oftalmologie, Vista Vision, a organizat în perioada mai – august 2013 prima parte a celei de-a doua ediţii  a programului “Clinica Mobilă”, prin care a oferit peste 1500 de consultaţii oftalmologice gratuite locuitorilor a 12 localităţi din judeţele Timiş, Caraş Severin, Arad, Hunedoara, Maramureş şi Satu Mare.

Cea mai întâlnită afecțiune oftalmologică depistată în timpul acestor consultaţii a fost cataracta urmată de afecțiuni ale retinei (retinopatie diabetică, degenerescenţă maculară, glaucom) și de vicii de refracție. Media de vârstă a persoanelor care au beneficiat de consultaţii a fost cuprinsă între 40 şi 70 de ani.

Campania de anul acesta,“Preţuieşte-ţi vederea!”, şi-a propus să aducă la cunoştinţa oamenilor importanţa efectuării controlului oftalmologic anual, pentru tratarea cât mai ales prevenirea diferitelor afecţiuni oftalmologice, vederea fiind simţul pe care ne bazăm cel mai mult în viaţa de zi cu zi.

Prima parte a programului “Clinica Mobilă” a vizat localităţile:

  • Lugoj – 31 mai şi 1 iunie
  • Buziaş – 2 iunie
  • Făget – 16 iunie
  • Jimbolia – 21 iunie
  • Reşita – 22 şi 23 iunie
  • Lipova – 6 iulie
  • Ineu – 7 iulie
  • Caransebeş – 19 iulie
  • Hunedoara  - 20 şi 21 iulie
  • Sighetu Marmaţiei – 29 şi 30 iulie
  • Negreşti-Oaş – 31 iulie
  • Seini - 1 august

Cea de-a doua etapă a clinicii mobile de anul acesta se va desfăşura în această toamnă.

Lider de piață în Italia, Vista Vision se bucură de peste 22 de ani de tradiţie în Europa în domeniul microchirurgiei oculare şi chirurgiei refractive. Vista Vision a împlinit 7 ani de activitate în România, având deschise locaţii în Timişoara, Arad şi Baia Mare.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus