Te afli aici: Acasa » Cultura » Teatru » Radu Afrim revine la Teatrul Maghiar din Timișoara

Radu Afrim revine la Teatrul Maghiar din Timișoara

„Rabenthal”, un text de Jörg Graser, este pus în scenă în premieră în România de către multipremiatul regizor Radu Afrim, care se află la a doua colaborare cu Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Premiera are loc joi, 21 decembrie 2017, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului.

Jörg Graser este regizor de film și scenarist german, iar „Rabenthal” este primul său text montat în teatrele din România. Maximilian Rabenthal, un colecționar de artă bogat și ușor blazat de viața bună, o duce pe proaspăta soție Helena la un restaurant mizer, pentru un ospăț de nuntă inedit. În viziunea lui Afrim, nimic nu este ceea ce pare, iar așteptările spectatorilor se lovesc de situații bizare, uneori grotești care accentuează decandența burgheză și carnalitatea instinctelor primare. Helena este atrasă inexplicabil de bucătarul specializat în prepararea peștilor, un om abject cu trecut încărcat, iar situația dobândește accente absurde.

Scenografia spectacolului a fost creată de Irina Moscu, care se află, de asemenea, la a doua colaborare cu Teatrul Maghiar din Timișoara, numărându-se printre colaboratorii constanți ai regizorului Radu Afrim. Universul vizual  abundă în trimiteri la tema peștilor și elemente de îmbrăcăminte retro.

Distribuția îi reunește pe: Tokai Andrea, Csata Zsolt, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Vass Richárd, Lukács Szilárd, Mihály Csongor și Molnár Bence.

Spectacolul este supratitrat în limba română. Biletele la premieră sunt epuizate, iar următoarele reprezentații vor avea loc în 6 și 7 ianuarie 2018, de la ora 19. Biletele costă 24 lei, respectiv 12 lei cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari, și se pot achiziționa după 2 ianuarie 2018 la casieria din str. Alba Iulia nr. 2 (de luni până vineri între 16:00-19:00) sau prin www.biletmaster.ro.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus