Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Raiul din galeata – Daruri de Craciun

Raiul din galeata – Daruri de Craciun

Nu este deloc simplu pentru un creştin, şi comunist pe deasupra, să trăiască şi muncească pentru construirea  unui nou Rai cincinal, în patru ani şi jumătate.

Primul pas a fost făcut cu împărţirea a 8 cireşi la oameni bine aleşi, şi cu povestea necanonică a unei spovedanii făcută în Biserică, preotului care m-a cununat.

Am stat şi m-am clătinat. Oare ce voi face în continuare? Am mai citi eu ce am mai citit, dis de dimineaţă, din cartea unui verişor, Claudiu M. Florian, “Vârstele jocului. Strada Cetăţii”, astăzi, prim-colaborator al Ambasadei  României în Elveţia, la Berna, şi cu mintea plină de amintirile copilăriei nepotului lui Iorgu Păsculescu, din Rupea, unchiul meu, am purces spre serviciu. Căci dacă fiecare om nu pleacă în fiecare zi, chiar şi iarna, la lucrul său, de unde pâinea  fiecărei binecuvântate zile?

Aici, dupa îndeplinirea sarcinilor de rutină, de dimineaţa, precum aprinsul luminii, verificarea aplicaţiilor,  operaţiunile de backup pe server, un telefon matinal de la o colegă, iată-mă gândind ce aş putea face eu, în zilele care urmează, pentru Rai.

Au tot fost inundaţii în Calicia. Doamne, ajută să nu mai fie! Dar dacă vin iar? Şi iată că îmi vine în minte preşedintele Caliciei,  într-o vizită de lucru în zonele afectate de inundaţii. Apa, până la brâu, până la genunchi, sau până la gleznă. Şi nişte biete bătrâne incercând să dea afară apa din case, şi curti, cu mâna goală…

Preşedintele se miră. “Cu mâna goală?” Cu făraşul? Cu paharul? Cu sticla? “Păi, dacă n-avem găleţi!” răspund bunicile cu obidă.    “Auzi”, râde preşedintele. Şi repetă, nu ştiu nici eu dacă în derâdere, sau cu compasiune: “Păi dacă n-avem găleţi?!”

 Şi mi se aprinde şi mie în minte, lumina. Una măruntă de tot. Ia să cumpăr, din puţinii bani pe care îi mai am, restul, fiind alocaţi de 22 de ani zugrăvirii casei, operaţiune neterminată încă, ia să cumpăr, zic, şi nişte găleti bune, de plastic. Şi să le duc tot la Biserica unde m-am cununat. Are şi un nume fain. Fain zic ardelenii la frumos. Sfântul Gheorghe Nou. Apărătorul oştirii caliciene. Şi să las şi un bileţel părintelui Ion. Găleţi date în  in numele lui Iisus Hristos, pentru ajutorarea calicienilor afectaţi de inundaţii, în viitor. Bani de ridicat diguri, nu am. De mutat sate, nici atât. Dar de dat, pentru asemenea necaz, în dar, pentru Raiul Calician, o găleată, ori două, slavă Domnului!, că am.

Şi uite aşa, fără program de edificare a RAIULUI cincinal calician în patru ani şi jumătate, fără directive de partid,  fără resurse alocate, o bătrână, ori două, vor avea o găleată, sau două, să-şi  dea apa afară din casa, ori gospodărie. Ştiu, bună ar fi fost şi o lopată de dat zăpada la o parte. Nu am avut bani de una nouă. Doar una veche, mică, şi care mai trebuia niţel reparată, am dus astăzi,  în Biserica Sfântul Gheorghe Vechi.

Aşa a fost să fie. Pesemne, Sfântul Gheorghe ştie bine că bunicile fără găleată şi lopată au crescut şi ele, o istorie întreagă, mulţi nepoţi  demni ai armatei române. Şi le merită, cât vor mai avea putere să le folosească. Fie-le folosinţa lor… cum se spune, oare, pe două limbi? Şi uşoară,pe limba creştină, şi tovărăşească, pe limba de partid.

Acum, se prea poate ca toată lumea din Calicia să fi fost dotată cu găleţi şi lopeţi de zăpadă. Dar tot cred că ale mele îşi vor găsi un rost. Pot fi cu succes folosite pentru ajutorarea bătrânicilor din ţările prietene! Aşa că, mulţumind Domnului, partidului, şi nevoii care ne învaţă, mă gândesc deja la pasul următor…

 

   11 decembrie 2012

 

Comentarii (1)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus