Te afli aici: Acasa » National » Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, Doctor Honoris Causa al Universităţii Obuda

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, Doctor Honoris Causa al Universităţii Obuda

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban, a primit, din partea Universităţii Obuda din Budapesta cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda o instituţie de învăţământ superior – titlul de Doctor Honoris Causa.

Distincţia e cu atât mai importantă cu cât Universitatea Obuda, cu o istorie de 132 de ani, acordă astfel de titluri doar o singură dată pe an, cu ocazia Zilei Universităţii, în 2017 trei fiind personalităţile nominalizate  să devină  Doctor Honoris Causa.

În cadrul ceremoniei solemne au fost evidenţiate meritele prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban atât în plan ştiinţific şi al managementului academic, cât şi al impulsionării relaţiilor de colaborare dintre Universitatea Politehnica Timişoara şi Universitatea Obuda. „Coordonator de doctorat în domeniul ştiinţei materialelor,  coordonator în 18 granturi de cercetare şi membru în alte 61 (dintre care 10 cu fonduri europene), autor a 242 de lucrări ştiinţifice publicate şi a 19 cărţi de specialitate, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban este şi un adevărat avocat al relaţiilor dintre Universitatea Obuda şi Universitatea Politehnica Timişoara, mult îmbunătăţite în ultima perioadă”, se menţionează, printre altele, în motivarea acordării titlului.

Cele două instituţii de învăţământ superior au început colaborarea din anul universitar 2001/2002, pe linia automatizării şi calculatoarelor, iniţiatorul acesteia fiind prof. univ. dr. ing. Ştefan Preitl, de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a UPT. Ulterior  relaţiile inter-universităţi au fost extinse atât pe partea academică, prin schimburi de profesori şi studenţi, cât şi pe linie de cercetare, mergând până la relaţii de  parteneriat în mai multe proiecte internaţionale.

„Sunt onorat de titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Obuda şi consider că acesta mi-a fost decernat atât pentru activitatea ştiinţifică şi de cercetare, cât şi ca urmare a bunelor relaţii stabilite în urmă cu 15 ani şi dezvoltate în ultima perioadă. Este, de asemenea, o recunoaştere a calităţii corpului profesoral, a activităţii academice şi de cercetare din Universitatea Politehnica Timişoara, una dintre instituţiile de renume din această parte a Europei”, a declarat prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban.

Lasati un comentariu

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus