Te afli aici: Acasa » Știință & IT » Recunoastere onoranta pentru ETA2U ca integrator de solutii IT

Recunoastere onoranta pentru ETA2U ca integrator de solutii IT

Recunoaşterea la nivel european a performanţelor şi succeselor realizate în anul 2012 va fi confirmată public în data de 6 noiembrie 2013 la Ateneul Român, București, unde gazda manifestării va fi Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și MIjlocii din România (C.N.I.P.M.M.R.).

Printre personalitățile invitate la eveniment se numără și Dl. Henri Malosse, președintele Comitetului Economic și Social European, organ consultativ al Uniunii Europene care, alături de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European asigură conducerea Uniunii Europene. Pe baza informaţiilor primite de la Oficiul Naţional al Registrului Comerțului, anul acesta au fost întocmite, în funcție de profitul brut, cifra de afaceri, productivitate și performanţă în afaceri, următoarele: clasamente naționale generale, naţionale pe domenii de activitate (cod CAEN), regionale și județene.

Dintre cele 574.220 societăți comerciale care au depus bilanțul contabil pe anul 2012, ETA2U a fost clasată în TOP 2012 pe urmatoarele poziții:

-      Locul 1 în Clasamentul național pe domenii de activitate (2620) după productivitate la categoria întreprinderi mijlocii.

-      Locul 1 în Clasamentul național pe domenii de activitate (2620) după profit brut la categoria întreprinderi mijlocii.

-      Locul 1 în Clasamentul național pe domenii de activitate (2620) după cifra de afaceri  la categoria întreprinderi mijlocii.

-      Locul 1 în Clasamentul național pe domenii de activitate (2620) după performanța globala la categoria întreprinderi mijlocii.

-      Locul 7 în Clasamentul Județean (Timiș) după cifra de afaceri la categoria întreprinderi mijlocii.

ETA2U este lider de piaţă în furnizarea produselor şi serviciilor IT şi principalul integrator de sisteme şi soluţii IT complexe din centrul şi vestul României. Impunerea ca şi lider pe piaţă se datorează atât diversităţii şi calitaţii produselor, serviciilor şi soluţiilor oferite, cât şi competenţelor specialiştilor săi din toate diviziile grupului. Mai multe informaţi sunt disponibile pe site-ul www.eta2u.ro  .

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus