Te afli aici: Acasa » Show biz » Extern » SHOWBIZ / Miss Wisconsin, Laura Kaeppeler, este noua Miss America

SHOWBIZ / Miss Wisconsin, Laura Kaeppeler, este noua Miss America

SHOWBIZ / Miss Wisconsin, Laura Kaeppeler, este noua Miss America

Laura Kaeppeler, Miss Wisconsin, în vârstă de 23 de ani, a fost încoronată, sâmbătă la Las Vegas, Miss America, într-un concurs de frumuseţe în care Betty Thompson, Miss Oklahoma, s-a plasat pe locul doi, iar locul trei i-a revenit lui Kaitlyn Monte, Miss New York, transmite Associated Press.
Noua Miss America a câştigat o bursă de şcolarizare în valoare de 50.000 de dolari şi va purta acest titlu timp de un an. Kaeppeler a fost aleasă Miss America de un juriu format din şapte membri, iar concursul a fost transmis în direct de televiziunea ABC.
Gala de sâmbătă a reprezentat momentul culminant al unei săptămâni în care reprezentantele statelor americane au intrat în competiţii preliminare şi s-au pregătit pentru marea finală. La competiţie a participat câte o frumuseţe din cele 50 de state americane, plus District of Columbia, Puerto Rico şi Insulele Virgine
În calitate de Miss America, Laura Kaeppeler îşi va petrece anul în turneu prin SUA, pentru a se întâlni cu oameni şi pentru a strânge bani pentru fundaţia Children’s Miracle Network, fundaţia de caritate oficială a Organizaţiei Miss America.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus