Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Stimati tovarasi si prieteni

Stimati tovarasi si prieteni

Anul care a trecut ma determina la o analiza succinta a activitatii noastre, in calitate de simplu cetatean.

Pentru inceput, se cuvine sa apreciez si sa aduc cuvinte de lauda Bisericii Ortodoxe Romane, pentru activitatea neobosita, in traditia apostolica, pe care a depus-o si o depune in slujba progresului  si propasirii neamului. Trecand in revista, in decursul intalnirilor mele, acesti oameni, si aceste lacasuri, am gasit acolo, in primul rand, oameni, sfaturi, pilde si modele de urmat. Mergand mai departe, am descoperit o intreaga istorie pe ziduri. Desi parintele nostru, Sfintit fie-I numele, Cleopa Ilie, intrebat fiind ce va ramane in urma Domniei Sale, marturisea cu adanc inteles: “Ziduri, ziduri, ziduri…”, ma vad nevoit sa constat ca Alba –Iulia, Sihastria, Voronetul, Putna, Tismana, Curtea de Arges, Scheii Brasovului, si exemplele ar putea continua, s-au ridicat din pamant, pentru a medita asupra sensurilor existentelor noastre.

Recenta vizita, cu ocazia petrecerii revelionului in incinta Teatrului Liric din Craiova, locas cu o ampla traditie, mi-a prilejuit alte teme de reflectie, asupra destinelor culturii, in general. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nici sa laud pe nimeni. Oamenii de acolo stiu cel mai bine adevarata situatie. Eu sunt nostalgic. Nu am vazut pe scena un maestru de balet ca domnul Daminescu, care a format si rafinat atatea generatii. Desi se manifesta negativ asupra politicii noastre. In pauza, s-a fumat si s-a baut si s-a mancat. S-a comentat prea putin, ceea ce s-a prezentat. Spectacolul a fost plin de sensuri, soparle, si idei. Fiecare in parte ar necesita ample analize, critici, elogii, comentarii, si dezbateri. Tinerii premiati in concursurile  nationale, si internationale au o tehnica de invidiat, dar nu transmit emotie. Poate ca invitatia a fost prea scumpa. Dar raportand incasarile cu cheltuielile aferente spectacolului, cultura, in totalitatea ei, este o imensa paguba. Nu am sa fac o analogie intre cultura de azi, si cultura de ieri. Ieri, fondul de protocol alocat pentru o personalitate, pe zi, in Casa Studentilor, era de un leu. Un covrig. Ne ajuta decanul Marin, de la Agronomie, cu sala de mese, mancarea si bautura de la Banu Maracine.  Stia toata securitatea si partidul. Nu patea nimeni, nimic. La Galele Umorului, acelasi decan ne-a dat gratis motorina, un tractor, si o remorca, sa ne plimbam prin oras, cu un megafon, sa ne facem reclama. Azi, nu stiu cine, si din ce, suporta toate pierderile.

Tovarasi,

Situatia economica interna si externa este din ce in ce mai precara. Resursele naturale, chiar daca nu sunt secatuite, chiar daca se mai descopera noi si noi resurse, nu sunt inepuizabile. Omenirea cauta un perpetuum –mobile. Se vorbeste mult, se face putin, timp in care se consuma din plic/plin. Se construieste mult, si prost. Nu intru in detalii. Asa cum spuneam, importanti sunt oamenii, nu zidurile. S-a ajuns la paranoia securitatii. A incuietorii. A supravegherii. Si asta, sub lozincile democratiei si libertatii. Inclusiv, de exprimare. Din nou, nu intru in detalii de interpretare. Dar atrag atentia ca fiecare are toata libertatea, dar si toata raspunderea, pentru ceea ce face. Si rezultatele, cel putin pana acum, sunt contradictorii, paradoxale, si, de cele mai multe ori, demne de mila.

Tovarasi,

S-ar putea spune multe. Mi-e teama ca am vorbit si asa, prea mult. Vreau sa imi exprim cu acest prilej recunostinta profunda la adresa organelor de partid si de stat, a oamenilor de cultura, si a celor care i-au indrumat, a tuturor oamenilor muncii de la orase si sate, a tuturor categoriilor profesionale, pentru munca neabatuta pentru supravietuirea poporului roman in istorie. P;olitica noastra ramane aceea de pace si prietenie cu toate popoarele si statele lumii, indifferent de sex, nationalitate, politica, si religie. Pe calea intelegerii si ajutorului reciproc, in interesul tuturor oamenilor de pe pamant,  pentru edificarea unei lumi mai bune, si mai drepte. Si totusi,  avem cu totii un Adversar comun. Nu sunt cel mai indreptatit sa ma pronunt. L-a numit Cioran. L-a numit, cu 1400 de cercetatori, in 18 volume de Istoria Religiilor,  Mircea Eliade. Este diabolic. El, cu toate slugile lui nemernice. Astazi, in ziua Sfantului Vasile cel Mare, 1 ianuarie 2014, l-am pomenit pe parintele Cleopa Ilie, printr-un tanar de la strana. Eu nu merit sa duc un dar la altar. Din cauza pacatelor mele. Sa puna o vorba buna, daca se poate, pentru mama mea, si pentru toate mamele din lume, acolo unde Sfintia Sa stie: Dar acum, pe hartie, impotriva celor mai aspre precepte ale credintei noastre, care spun sa ierti de 77 de ori orice greseala, si la fiecare palma pe care o primesti, sa intorci si obrazul celalalt, si sprijinit de legea iubirii aproapelui, care iti spune sa ii aperi pe cei mai slabi, neputinciosi, batrani, copii, mame, vaduve, bolnavi, de cei prea puternici, invoc aici puterea Sfantului Vasile cel Mare, si scriu: Blestemat sa fii tu, Adversarule, cu toate slugile tale netrebnice. In veacul veacului. Blestemati sa va arda dragoastea lui Dumnezeu.

Va multumesc si va doresc La multi Ani!

 

 

1 ianuarie 2013

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus