Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Tabloul

Tabloul

 

Maica-sa era o femeie buna, blajina, frumoasa. A fost cofetareasa. Bruneta. O splendoare de femeie. Il avea numai pe el. El, curat, ingrijit, timid, retras, sensibil, mai tot timpul racit. In recreatii, isi ferea cu grija uniforma de orice pata. Nu juca fotbal. Nu juca tara tara vrem ostasi. Nu juca pitulusul. Isi mesteca lent in recreatii, sandvisul pregatit de mama, si se stergea atent cu servetelul la gura.Tatal lui era un om slab, uscativ. Se plimba pe strada cu mainile la spate. Poate ca avea, uneori, si o plasa in mana.

 

Locuiau pe strada Stejarului. Numarul 29. Aproape. Din anii scolii, de acum 40 de ani, pana acum 1 an, nici maica-sa, nici taica-sau, nici el, nu au existat. Nu imi aduc aminte sa ii fi intalnit. Nu stiu sa ii fi salutat, sau sa ma fi salutat. Desigur, poate ca aceste intalniri, sau saluturi, au existat. Asa cum intalnesti , sau saluti copacii pe strada.   Se poate ca intr-o zi sa fi vazut doliu la poarta gradinii lor. Se poate sa nu fi vazut. Tatal lui a murit. In orice caz, moartea este un lucru obisnuit. Nu este nimic iesit din comun.imi aduc aminte ca atat el, cat si mama lui, erau niste oameni   respectabilii. Niste vecini admirabili. Care  nu existau. Ce putea sa fie mai onorabil?

 

Intr-o zi, o colega de serviciu, vecina cu ei, mi-a spus ca o duc foarte rau. Ca ea nu mai poate trai de grija existentei lor. Ca el nu mai are de ani buni serviciu. Si prin urmare, nicio sursa de venit. Si traiesc amandoi din pensia ei de 700 de paini.  O drama acre se petrece langa tine nu te poate lasa indiferent. Motiv sa ii agat in gard, din cand in cand, cate o paine. Sau alta consolare. Comestibila. Sau pentru igiena personala. A trecut un an.

 

De ziua mea, mi-a batut in geam. In brate avea ceea ce parea un sul mare de hartie. Era un tablou. Eu si mama iti multumim foarte mult pentru ajutorul pe care ni l-ai dat in mod constant de-a lungul unui intreg an.  Primeste din partea noastra acest dar. L-am luat. L-am inramat. L-am pus pe perete. Am continuat sa le duc cate o consolare. Cand imi aduceam aminte.

 

“Nu l-a lasat sa se casatoreasca. Aia  e curva. Aia e curva. Aia e curva. Tpate erau curve. Niciuna nu era buna pentru el.” Maica-sa a fost  femeie frumoasa, blajina, si buna.  

Traiesc din 700 de paini pe luna, amandoi. “Da? De aia ii  da bani de tigari? De aia beau amandoi cafea? Vin la noi si cumpara cafea. Si beau amandoi. “

 

Am platit  din banii primiti de la o prietena, reparatia conductei de apa din bucatarie. I-am facut cadou, de ziua lui, un ceas. Colega a aflat. Nu mi-a spus nimic, dar am simtit ca a rasuflat usurata. Nu cumva i-o fi spus cofetaresei ca nasul meu, medic psihiatru, ii poate pensioan, daca ii spun eu, baiatul? Si tabloul era speranta lor ca voi interveni pentru ei? Un an intreg le pun in cui cate o consolare. Nu pun in carca statului un nevrotic. Mai bine il consolez, cu nimicuri, si eu. Vine ziua mea. Nu mai primesc niciun tablou.

 

Merg spre casa. Vecinul, sotul colegei, vine de la tara. Descarca legume si sacose din portbagaj. Cofetareasa este in curte, in pragul casei. Se uita  cu atentie la vecin. Acesta nu o vede. Ea se uita. Se tot uita. Se tot uita. Eu ma uit la amandoi. El descarca. Descarca. Descarca. Si cara in casa. Ea are buzele stranse. Ma gandesc ca suntem trei pasari de prada. Vecinul, cu bunurile lui. Cofetareasa, cu panda. Ea, cea care nu primeste nimic. Eu, care le vanez imaginea.

 

“E un puturos”, spune cofetareasa, despre fiu. Dar e al ei. Il rasfata din pensia ei. “Imi cere bani de tigari. De unde sa iti dau, Gabi? Nu vezi ca nu am de unde sa iti dau?” Si ii da.

 

Maica-sa a murit. Mi-a dat telefon. Nu am mers la cimitir. Sunt obez. Era o caldura inabusitoare. As fi cazut jos. Seara i-am dus o sticla de apa minerala. Imi povestea cum a murit. In spital. Simteam ca imi vine rau. Am plecat clatinandu-ma.

 

Nu vrea sa fie ajutat de cineva anume. Vrea sa fie liber de orice obligatie. E barbos. Are dintii stricati. Dar e curat. O vecina, prietena din copilarie, ii spune sa ii ceara, daca are nevoie de ceva. Nu cere. Am factura de lumina de platit. Si cum o platesti? Car mobila. Se simte dupa aceea rau. Are acelasi fizic din scoala generala. Din ce iti platesti existenta? Am un vecin care imi da sa ii spal sticlele. Pe frigul asta. Imi este frig. Imi ingheata mainile in apa rece. Ti-am comandat un tablou. Da. Am  mai tras de atunci o linie. Vrea sa primeasca de la toti. Este un cersetor de compasiune. Si sa nu fie dator nimanui. Ii aduc o batrana in putere, care i-ar fi platit chirie pentru o camera. Nu bag pe nimeni in casa. Strainii strica. Nu toti sunt la fel. Clatina din cap. Toti sunt rai. De cate ori am simtit ca nu mai pot sa ii aduc nimic. Si totusi, i-am dus cate o consolare din ceea ce smulg vietii. In care nimeni nu iti da nimic pe gratis.

 

Pe Stejarului 29 locuieste un om. Singur. Un fost coleg de scoala. Nici macar nu am fost in aceeasi clasa. Maica-sa a fost o femeie buna, blajina, si frumoasa. Bruneta. O splendoare de femeie. Il avea numai pe el. El, curat, ingrijit, timid, retras, sensibil, mai tot timpul racit. In recreatii, isi ferea cu grija uniforma de orice pata. Nu juca fotbal. Nu juca tara tara vrem ostasi. Nu juca pitulusul. Isi mesteca lent in recreatii, sandvisul pregatit de mama, si se stergea atent cu servetelul la gura.Tatal lui era un om slab, uscativ. Se plimba pe strada cu mainile la spate. Poate ca avea, uneori, si o plasa in mana.

20 februarie 2013

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus