Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Uneori, Raiul

Uneori, Raiul

Coboară peste tine printr-un om. Un coleg. La mine, a venit Marga. Ştii, am nevoie de un Moş Crăciun pentru copiii bolnavi ai spitalului de Oncologie. Uite, o sun chiar acum pe Doina. Directoarea Teatrului de papusi pentru copii şi tineret Colibri. Doina? Un moment, Liviu. Sunt în Primărie. Numai puţin, şi revin la telefon. Da? Am o colegă care vrea să te roage ceva. Eu te rog să o ajuţi, cum poţi, dacă poţi. Marga şi Doina vorbesc. Aflu că actorul Ilie Turcu vine, cu bucurie, să fie Moş Crăciun. Iliuţă… Fost călugar la Mănăstirea Petru Vodă. La muntele  Athos. Care a revenit la crucea de lemn din care pleacă firele cu care actorii joacă păpuşile.Marga este fericită.  Vine un actor să fie Moş Crăciun, la oncologie. Şi când a fost vorba de onorariu, nu a cerut nimic. Ştii, spun, Ilie are o fetiţă. Nu se poate să nu îi dăm nimic. Ia să căutăm pe raftul de la serviciu. Uite o carte: Tudor Arghezi. Flori de mucigai. O să îi placă fetiţei, când va creşte mai mare. Înveleşte-o într-o hârtie frumoasă. Şi dă-i-o lui Ilie. Nu mai spun, dar el joacă mai tot timpul. Aproape pe gratis. Sigur că i-o dau.

Încerc să îmi imaginez un salon în care nişte copii sunt slabi şi traşi, au perfuzii la braţ, le-a căzut, poate, şi părul. Dar îl aşteaptă pe  Moş Crăciun. Şi Moşul intră cu sacul cu daruri. Strânse din pomenile  unor oameni care lucrează. Încă mai lucrează.  Şi ochii copiilor se măresc şi sclipesc. Iar ochii  Moşului, de sub sprâncenele albe, se micşorează, şi îşi înghit o lacrimă. Oare de ce nu le poate aduce el un lucru pe care atâţia oameni îl au? Sănătatea?

Şi eu am fost bolnav. Trebuia să mi se reteze un os din şold. Şi cât nu am citit Psaltirea. Şi cât nu am sperat. Şi fractura de şold nu s-a vindecat. Voi mai putea să alerg după operaţie, domnule doctor? Să joc  handbal? Fotbal? Tenis? Ei, nu chiar. Doar să jucaţi câteva mingi la fileu. Capul de femur a fost retezat cu fierăstrăul. 4 pungi de sânge au curs. Laserul nu a ajuns până la noi. Nu s-ar fi risipit  decât câteva picături. Trei luni m-am chinuit, şi am înjurat, încercând să merg. Dincolo, un pacient merge după o săptămână.   Şi eu am fost bolnav. Şi Dumnezeu a vrut. Ştiu că a vrut. Dar eu nu am ştiut să primesc ce voia el. Şi am primit minunea de a  scrie, în locul minunii de a alerga.

Şi tata a fost bolnav de cancer. Şi a murit după 13-14 operaţii. El s-a rugat altfel: A strigat, de sub morfină, în ultimele minute: Trăieşte! Trăieşte! Trăieşte! Dumnezeu a vrut. Dar tata nu a ştiut să primească ce voia el. Şi a primit minunea de a-l iubi după moarte, mai mult decât atunci când trăia.

Şi copiii aceştia, la care vine Moş Crăciun, nu ştiu. Nu ştiu să se roage. Pentru sănătatea lor. Ei îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Să le aducă daruri. Tocmai un dar banal, pe care nu ştiu să îl ceară, nu ştie nici Moşul să li-l ofere: o viaţă în care să-şi joace copiii, nepoţii, şi strănepoţii pe genunchi. Dumnezeu vrea ca ei să trăiască. Dar nu pe o lume atât de crudă şi neomenească, pe lângă lumea  care îi aşteaptă.

Da. Putem pierde orice pe Pământ. Chiar şi speranţa.

Dar sufletele nu avem voie să ni le rătăcim.

 

 

11 decembrie 2012

Comentarii (1)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus