Te afli aici: Acasa » National » UPT, punte între Timișoara și Beijing

UPT, punte între Timișoara și Beijing


Care sunt noile provocări pe plan internațional vizând spațiile verzi din mediul urban, cât de importante sunt acestea, care este proporția optimă, cum stau Timișoara și Beijingul la capitolul ”spații verzi”, atât cantitativ, cât și calitativ, cum pot fi acestea monitorizate, cum se realizează modelarea 3D a acestora, cum se pot obține modele funcționale de reabilitare a condițiilor de ecologie urbană? Sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunde un proiect de cercetare demarat de Universitatea Politehnica Timișoara în colaborare cu Academia Chineză de Științe (Chinese Academy of Sciences).

Astazi, populația urbană de pe întreg globul pamântesc depășește 50%, iar potrivit ultimelor studii mai mult de 60% din totalul populației (4,9 miliarde de persoane) va trai în zone urbane până în anul 2030. Cu o astfel de dezvoltare, Orașul suferă o serie de transformări și probleme care țin de: poluarea aerului, pouare cu materiale solide, reducerea considerabilă a spațiilor verzi în acord cu creșterea spațiilor gri, deterioarea calității apei și a mediului înconjurător.

Acesta este contextul în care Universitatea Politehnica Timișoara a demarat un proiect de cercetare cu tema ”Dezvoltarea Tehnologiilor de Monitorizare a Spaţiilor Verzi Urbane prin Teledetecţie. Studiu Comparativ Timişoara – România și Beijing – China”, în parteneriat cu The Institute of Remote Sensing and Digital Earth (RADI), ce funcționează în cadrul Chinese Academy of Sciences (CAS). RADI este cel mai mare institut de cercetare în domeniu și are ca obiective imediate cercetarea asupra modelării și evaluării spațiilor verzi urbane.

Coordonatorul proiectului din partea română este conf.dr.ing. Sorin Herban, care are o bogată experiență în domeniul monitorizării și amenajării teritoriului cu aplicabilitate în GIS-ul urban și modelarea 3D a datelor preluate prin intermediul unor tehnologii precum scanarea laser terestră și fotogrammetrie. Ideea proiectului a apărut după ce profesorul timișorean a fost implicat într-un proiect european care a avut aceleași direcții de cercetare. Ulterior a apărut oportunitatea colaborării cu Academia Chineză de Științe, iar conf.dr.ing. Sorin Herban a ținut neapărat să fim și noi integrați, ca țară și comunitate academică, într-un studiu global de monitorizare a spațiilor verzi urbane, care are implicit efect în monitorizarea calității vieții orășenilor.

Echipele de proiect din România și din china au dezvoltat astfel o colaborare deosebit de strânsă și de fructuoasă, cu vizite bilaterale la Timișoara și la Beijing, s-au pus în comun tehnologiile de obținere a informațiilor (partea chineză în special în ceea ce privește informațiile obținute din satelit, iar cea română cele de la sol), iar în final au fost create modele 3D ce oferă informații nu doar cantitative porivind spațiile verzi, ci și calitative, propunând chiar parametri noi ce nu au mai fost studiați sau folosiți până în prezent.

Rezultatul studiului ar fi deosebit de util Primăriei Timișoara (dar ar putea fi adaptat și altor administrații) care ar putea, pe lângă monitorizarea spațiilor verzi urbane cu tehnologie de înaltă rezoluție, să beneficieze și de soluții de cartografiere urbană sau modalități de a evalua mediul urban prin analiza configurației spațiale a clădirilor urbane și a spațiului verde urban, pentru a promova înțelegerea științifică a interacțiunii dintre clădiri, spațiul verde și ființele umane.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus