Te afli aici: Acasa » Mediu & Agricultură » Valurile de căldură

Valurile de căldură

 

        Românii au trecut printr-o iarnă grea a cărei pătură de zăpadă a măsurat, în multe locuri, câţiva metri. În prima lună a primăverii se aşteptau la inundaţii masive. Pământul, avid de apă, a absorbit tot, iar locuitorii zonelor joase au răsuflat uşuraţi  pentru că pericolul i-a ocolit. De la zăpadă abundentă s-a trecut  foarte repede la temperaturi foarte ridicate pentru un început de primăvară. Aşa se întâmplă de câţiva ani, adică simţim pe pielea noastră efectele încălzirii climei. Ne-am obişnuit, putem spune, cu acele valuri de căldură  pe care le vom întâlni şi în această vară.

       De-a lungul vremii, în zona noastră, cele mai ridicate temperaturi se înregistrau în lunile iulie şi august. Dacă temperaturile  ajungeau la peste 35 de grade se vorbea de caniculă, denumire provenită de la steaua Sirius sau “Steaua Câinelui” din constelaţia Canis Major, deoarece această stea răsare şi apune odată cu soarele în luna august când este cel mai cald. Despre valurile de căldură se discută din ce in ce mai în ultima perioadă de timp. Organizaţia Meteorologică Mondială  defineşte valul de căldură acea perioadă de cel puţin cinci zile când temperaturile maxime depăşesc cu peste 5 grade mediile maximelor termice calculate pe ultimii 30-40 de ani. Aceste fenomene meteorologice afectează, organismele şi  activităţile din  toate domeniile de activitate ale unei societăţi. Cel mai afectat domeniu este cel al agriculturii  pentru că poate fi compromisă recolta anului când are loc acest eveniment natural.

         Efectele  încălzirii climei sunt: valurile de căldură mai frecvente, seceta mai intensă sau ploile scurte şi violente, însoţite de vânturi puternice. Grave sunt acele ploi însoţite de grindină cu efecte distrugătoare pentru populaţie şi pe care, românii din diferite zone le-au simţit usturător cu puţin timp în urmă.

         Conform unui raport al Grupului interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (GIEC “există indicii că schimbările climatice au provocat fenomene meteo extreme în ultimii 50 de ani, iar acestea s-ar putea intensifica în următoarele decenii”.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus