Te afli aici: Acasa » Cultura » Amintiri asomate » Victoriile mele din 22 decembrie 2013

Victoriile mele din 22 decembrie 2013


             Am dus o pizza in Biserica Basica, parintelui Dragusin, pentru pomenirea parintelui Cleopa Ilie. El spunea: pomeniti-ma. Pentru ca se ruga ca pomenindu-l pe el, sa fie pomeniti toti sfintii. Si nu ma indoiesc, se mai roaga  Sunt asaltat de subiecte literare. L-am rugat pe parinte sa puna o vorba buna la parintele Cleopa, sa ma scape de ele. Parintele mi-a spus sa inmultesc harul care mi s-a dat, si cred ca m-a binecuvantat. Nu stiu. M-am inveselit. Am aplecat capul in stanga. Si am dus un deget la tampla. I-am suras:Bine, dar gresim!

         Am trait simfonia dragostei lui Dumnezeu Savaot, A Fiului Lui, Iisus Hristos, si a Maicutei Lui, Fecioara Maria. Pacat ca nu pot sa v-o impart. Poate a fost alaturi de mine, si de noi toti, si Sfantul Duh. E posibil sa-l fi respirat.

          Duc niste crenvusti copiilor care ne colinda, in aceeasi Biserica, la ora 6. Stiu. Nu pentru ei. Pentru batranii si bolnavii care nu au ce manca. Pentru alti copii, care nu au ce manca. Stiu. Chiar daca sunt din portia mea,  nu ajung pentru toti. Dar. Ca si pizza. Ce rup de la mine, inseamna jertfa mea. Insesizabila. Pentru supravietuirea altora. Inseamna recunostinta mea pentru viata de pana acum, si Simfonia de azi. Mai inseamna si post. Adica apropierea de Elementul Neutru. Sfantul Duh. Si in acelasi timp, iubirea mea pentru Elementul Pozitiv. Tatal, Fiul, si Fecioara Maria. Si toti Sfintii. Si toti oamenii. Cu cat acest fractal de existenta va rezone mai uman, cu Ei toti, si cu cei rezonanti cu Ei, mai mici, mai mari, cu atat Adversarul va fi mai indepartat. Si mai inseamna ceva. Rugaciunea mea pentru toti cei de aproape, sau departe de mine. Pentru cei care au rezonat – fiecare in felul lui – sunt in conconanta – sau vor fi dirijori si interpreti ai Armoniei si Pacii Universale.

          Doamna invatatoare Stoica, singura, la 80 de ani, a dat unui cersetor, la iesirea din curtea Bisericii, o paine. M-a ajutat. Eu nu aveam ce sa ii dau. Nu stiu  ce aveau cainii Parohiei. Si toti aveau proprietar.  De-abia am putut sa ma inteleg cu doamna invatatoare. Latrau cu furie. Pana si cainele acela alb, cu pete negre, atat de cuminte, si tacut, intotdeauna, din curtea unei atat de stravechi case boieresti, si atat de bine construita si intretinuta, cu un copac atat de batran, si inalt, si puternic, la strada, pe colt.

         Dar cel mai frumos dar pe care l-am primit au fost tot copiii. Corul era cocotat sus, sus de tot. Si mi s-a facut favoarea sa stau in fata. Polifonia pe care au marturisit-o, cu dirijorul acela tanar, care era si dirijor, si interpret, si mai ales, fetita aceea din colt, Alba ca Zapada, si prezentatorul festivalului, parintele Dragusin, a fost atat de coplesitoare, incat am uitat ca un spectator, nu canta. Mi-am  adus aminte ca parintele Ion mi-a spus odata: In Biserica, este bine sa canti. Cu ochii inchisi, chiar. De ce, nu va spun. Si am cantat si eu. Si am dirijat si eu. Si am multumit si eu, alaturi de ei toti, la final, celor de pe pereti, si din fata altarului. Si le-am cantat tuturor: La Multi Ani!  Doar cand a intrat Curtea Constitutionala si Justitia, am sfeclit-o. Mi s-a luat piuitul. Am inlemnit. Am devenit sfant, intr-o clipita. Simteam ca am si coronita pe cap. E. Asta e. Mi-am spus. Daca ma condamna, ma condamna. Eram spovedit. Dar legea e lege. Ii si cunosteam. Am stat, chiar, cu Ministrul Justitiei, la masa. Dar n-am baut. Acolo se beau nummai povesti. Eu sunt inginer. Nu ma pricep la nimic.

          In final, la coada, la icoane, l-am intalnit si pe ctitorul lacasului, domnul parlamentar Petrescu. I-am urat: Sa traiti! Are atat rabdare omul acesta. De unde o avea-o, nu stiu. Eu am spart atatea geamuri in viata mea.

          Ce sa mai spun. A fost un Regal. Un singur lucru m-a intristat. Am venit singur, am plecat singur. Si la venire, si la plecare, era ceata. Dar Anul Nou a fost asa de frumos. Un ala mic, de o schioapa, mult mai mic decat a fost Florinela Ciobanu, pe vremea noastra. Noi colindam in costume populare, la Securitate,  si in intreprinderile parintilor nostri. Cu bici, cu buhai, cu zurgalai. Ne-au umplut de Balcesti de 100 de lei. In Biserica, nu am colindat. Toti aveam viitorul asigurat pentru o eternitate. Stiti ce greu  este de explicat de ce il avem si acum?

          “Ce ceata deasa. Vai, ce ceata deasa. Nu mai cunoastem drumul catre casa…”

          Am scris si o poezie. Dintr-o greseala. Cand se colinda, am dat sa cant: “sa culegem”, in loc de “sa vanam o caprioara”.

          Si-am plecat la Sarbatoare,

          Sa culegem caprioare,

          Dar e iarna pe imas,

          Si-am cules un iepuras –

          Sa facem din floarea lui,

         O cununa Domnului,

          Cat ne e tara de mica,

          Sa ne apere de frica –

          Cine doreste, poate sa o continue, modifice, interpreteze… Nu cred ca merita sa spun ca nu merita. Fiecare are toata libertatea…

22 decembrie 2013

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus