A inceput testarea noilor contoare de apa

Aquatim a început testarea contoarelor de apă care permit citirea la distanţă. În prezent,noul sistem este testat în circa 60 de imobile din Timişoara.

Contoarele au fost puse la dispoziţia Aquatim gratuit de către producător. În prezent, noile contoare care pot fi citite automat de la distanţă au fost montate în blocuri de pe străzile Fraţii Buzeşti, Patriarh Sf. Nicolae, Franyo Zoltan şi Sabin Drăgoi. Contoarele transmit unui server informaţii despre consum din 15 în 15 minute, prin intermediul unor dispozitive numite concentratoare. Toate datele sunt procesate direct pe calculator, iar istoricul consumurilor poate fi vizualizat în orice moment, de salariaţii Aquatim. Noul sistem oferă avantaje şi consumatorilor. Noul sistem îi avertizează dacă apar consumuri exagerate, fapt ce permite descoperirea unei eventuale defecţiuni. De asemenea, sistemul permite sistarea apei de la distanţă în caz de neplată. În ultimii ani, Aquatim a montat circa 5.000 de contoare cu transmisie radio ce pot fi citite de la o distanţă de minim 200 de metri. Este pentru prima oară însă când societatea a instalat în Timişoara sisteme automate de telecitire şi transmitere a consumului de apă.

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.