Începând de săptămâna viitoare, timişorenii vor putea să îi cumpere mărţişoare de la comercianţii din oraş. Primăria a hotărât ca aceştia să primească autorizaţia începând din ziua de Dragobete, 24 februarie, până în data de 3 martie inclusiv.
Toţi cei care doresc să obţin aviz pentru a putea vinde mărţişoare trebuie să se adreseze Biroului de Autorizare, Publicitate şi Comerţ din cadrul Primăriei Timişoara. În Piaţa operei vor primi autorizaţii doar cei cu carte de identitate eliberată de SPCLEP Timişoara, dar şi elevii sau studenţii cu carnet vizat la zi care studiază în oraşul nostru. Aleea dinspre strada Goethe va fi rezervată artiştilor plastici, care vor primi 20 de autorizaţii de câte doi metri pătraţi fiecare pe această aici. În restul zonelor din oraş vor primi autorizaţii şi comercianţii din alte localităţi. Autorizaţiilor vor fi eliberate pentru comercializarea de mărţişoare, felicitări, răvaşe, miniaturi reprezentative şi flori de sezon. Comercianţilor li se interzice să ridice orice construcţie provizorie sau cort cu excepţia unor umbrele fără reclame dacă vremea va fi nefavorabilă. Obligaţiile comercianţilor sunt următoarele: să deţină avizul pentru desfăşurarea ocazională a comerţului ambulant pe teritoriul municipiului Timişoara, eliberat de Biroul Autorizare, Publicitate şi Comerţ, din cadrul Primăriei Timişoara, în care se va specifica locaţia şi perioada aprobată; să deţină cartea de identitate şi dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public, în original; să menţină curăţenia pe amplasamentul ocupat. În caz contrar, le va fi anulat avizul de comercializare, de către consilierii de specialitate din cadrul Biroul Autorizare, Publicitate şi Comerţ.