Te afli aici: Acasa » Administratie » ADMINISTRATIE / Staţie nouă de epurare la Deta

ADMINISTRATIE / Staţie nouă de epurare la Deta

ADMINISTRATIE / Staţie nouă de epurare la Deta

Aquatim va construi o staţie nouă de epurare a apei la Deta, prin programul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Valoarea proiectului se ridică la aproape 120 de milioane de euro.

Contractul “Lot 1- Realizare Staţie de Epurare nouă în Deta”, în valoare de peste 9 milioane de lei, a fost semnat în data de 3 ianuarie şi a fost atribuit, în urma licitaţiei publice deschise, unui consorţiu de firme având ca lider firma SC Grup Romet SA. Prin acest proiect se vor realiza extinderea reţelei de canalizare cu 200 km, extinderea reţelei de apă cu 100 km, construirea a şapte staţii de epurare a apei uzate şi trei staţii de tratare a apei potabile. Localităţile incluse în proiect sunt Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român. Banii din proiect vor veni din următoarele surse: autorităţile locale contribuie cu 1,73%, restul fiind asigurat de Aquatim – 13,04%, bugetul de stat – 11,30% şi Uniunea Europeană – 73,93% din Fondul de Coeziune). Acesta este al doilea proiect mare de investiţii cu fonduri nerambursabile derulat de Aquatim, după ce în anul 2002 a accesat o finanţare ISPA în valoare de 45,32 milioane de Euro (din care 32,25 milioane de euro fonduri nerambursabile).

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus