Aquatim anunță că, joi, 23 aprilie, între orele 09:00-14:00, presiunea apei va fi scăzută în localitatea Bethausen din cauza lucrărilor de spălare și dezinfectare a rezervorului și a rețelei de apă, iar vineri, 24 aprilie, între orele 09:00-14:00, presiunea apei va fi scăzută în localitatea Belinț din aceleași motive.
Spalarea conductelor face parte din programul de mentenanta preventiva a retelelor și urmărește asigurarea calității adecvate a apei distribuite consumatorilor.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă să nu se folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.