Precipitațiile căzute marți dimineața în Timișoara au fost de 65,5 l/mp, timp de patru ore, conform datelor primite de la Centrul Meteorologic Regional Banat-Crișana. Cantitatea a fost una record pentru anul 2016, comparabilă cu precipitațiile din august 2015, de 67 l/mp. Debitul vehiculat de pompele de la stația de epurare, de 25.500 de litri pe secundă, înseamnă că din canalizarea orașului a intrat în stație, la fiecare un minut și jumătate, apă cât să umple un bazin olimpic standard (50x25x2m). Pompele de apă pluvială au funcționat până la ora 6 seara, mult după încetarea aversei.
La ploi abundente, cum a fost și cea de marți, apa adusă de canalizare depășește capacitatea liniei tehnologice. „Apa de primă ploaie”, cea mai murdară, care spală practic canalele, este stocată în patru bazine mari, special proiectate în acest scop. De aici este introdusă mai târziu, treptat, în procesul de epurare. Restul apei aduse de ploi prin canalizare trece printr-un grătar cu curățare automată, după care este pompată în Bega. Riscul de poluare este exclus, diluția apei uzate fiind foarte mare în astfel de situații.
Clienții Aquatim nu plătesc pentru aceste cantități mari de apă de ploaie, deversată în Bega. Ținând seama de creșterea frecvenței fenomenelor meteo de intensitate mare și dat fiind modul de lucru al stației de epurare, compania de apă a decis, de peste un an și jumătate, să factureze canalizarea și epurare apei meteorice numai pentru cantitățile efectiv procesate în stație, pe linia de epurare. În consecință, la ploi abundente, clienții plătesc canalizarea pentru volumul de „apă meteo” echivalent cu precipitații de maxim 5 l/mp/zi, chiar dacă în ziua respectivă a plouat și de zece ori mai mult. Pentru calculul cantităților de apă provenită din precipitații sunt luate ca referință valorile zilnice transmise de centrul meteo (redate pe site-ul Aquatim la: http://www.aquatim.ro/precipitaii-comunicari-anm-1011.html).
Stația de epurare, pusă în funcțiune în 2011, a costat circa 30 de milioane de Euro. Investiția s-a dovedit a fi bine gândită și executată, funcționând fără probleme până în prezent, în orice condiții. Aquatim urmărește protejarea acestei investiții și, nu în ultimul rând, scăderea cheltuielilor de exploatare, aspecte în care reducerea volumului de apă pluvială preluat de stație joacă un rol important.