36 de firme din Timişoara şi 16 din judeţ au fost monitorizate pe parcursul anului 2012 de către societatea Aquatim, în cadrul unui program care urmăreşte combaterea deversărilor poluante în reţeaua de canalizare.
În urma controalelor, s-a constatat că 26 de companii au înregistrat depăşiri faţă de limitele admise de legislaţie (normativul NTPA 002/2005) pentru substanţe deversate în canalizare şi considerate periculoase. Ca urmare, s-au aplicat 30 de penalităţi, în valoare de circa 11.600 de lei. Analizele de laborator ale apelor uzate deversate în canalizare de către societăţile monitorizate au indicat cel mai frecvent depăşiri pentru fosfor, încărcare organică şi amoniu.
Programul de combatere a deversărilor poluante în reţeaua de canalizare se desfăşoară din anul 2003, sub forma unui parteneriat între Aquatim, Garda de Mediu, Agenţia de Protecţia Mediului şi administraţia locală. Pe lângă acţiunile propriu-zise de monitorizare, care cuprind prelevări şi testări periodice ale apei uzate, Aquatim se implică şi în informarea companiilor monitorizate cu privire la legislaţia de mediu. În anul 2012, a fost organizată o întâlnire cu potenţialii poluatori cu metale grele din Timişoara şi s-au făcut mai multe vizite la sediile societăţilor monitorizate, împreună cu reprezentanţii Primăriei Timişoara.
În ce priveşte situaţia din judeţ, numărul firmelor potenţial poluatoare este mic iar acţiunile de conştientizare au fost demarate anul trecut, prin vizite la fiecare societate în parte. Aquatim pregăteşte investiţii mari în reţele de canalizare şi staţii de epurare în judeţul Timiş, finanţate din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.