În săptămâna 09.04-15.04.2018, activitatea de control s-a desfăşurat cu precădere pe liniile expres, precum și pe linia 40 de autobuz. Pe lângă verificarea titlurilor de călătorie, s-a avut ca scop și orientarea călătorilor către ușa din față pentru urcarea în mijloacele de transport în comun. În această perioadă au fost aplicate un număr de 29 de sancțiuni contravenționale. Agenții noștri de control au fost prezenți pe tot parcursul zilei în mijloacele de transport, astfel s-a avut în vedere descurajarea accesului persoanelor care intenționau să circule fraudulos, a persoanelor care practicau cerșetoria, precum și persoanele care circulau cu bagaje voluminoase deranjând ceilalți călători.
În săptămâna următoare, 16.04. – 22.04.2018, agenții de control își vor continua activitatea pe liniile expres, precum și pe linia de autobuz 40, în vederea asigurării continuității eficenței controlului efectuat săptămâna precedentă. Se va avea în vedere și informarea călătorilor privind obligativitatea validării cardurilor indiferent de tipul de abonament sau gratuitate pentru îmbunătățirea unui transport eficient și civilizat pe liniile urbane ce deservesc publicul călător.