Te afli aici: Acasa » Administratie » Se suspendă depunerea cererilor de finanţare pentru reabilitarea siturilor industriale poluate în cadrul Regio – Programul Operațional Regional

Se suspendă depunerea cererilor de finanţare pentru reabilitarea siturilor industriale poluate în cadrul Regio – Programul Operațional Regional

Se suspendă depunerea cererilor de finanţare pentru reabilitarea siturilor industriale poluate în cadrul Regio – Programul Operațional Regional

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest vă informează că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR), a emis o instrucţiune ce vizează suspendarea, în Regiunea Vest, a depunerii cererilor de finanţare pentru domeniul major de intervenţie 4.2 „Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi”, începând cu data de 24 august 2012, ora 12:00.

Alocarea financiară pentru acest domeniu major de intervenţie la nivelul Regiunii Vest este de 23,13 milioane euro iar până în prezent au fost depuse și contractate 3 proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 30,91 milioane euro. Astfel, alocarea financiară a fost depășită cu 33,64%.

Având în vedere faptul că suma alocată pentru Regiunea Vest pentru domeniul major de intervenţie 4.2 „ Reabilitarea, siturilor industrial poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi” a fost contractată, precum și Hotărârea Comisiei Europene 5989/12.08.2011 prin care s-au aprobat realocări în cadrul axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local”, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a decis suspendarea procesului de depunere a cererilor de finanțare în cadrul acestui domeniu major de finanțare în Regiunea Vest începând cu data de 24 august 2012, ora 12:00.

În acest context, în Regiunea Vest au mai rămas deschise în vederea depunerii de proiecte pentru finanțare domeniul 3.3 „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență” și subdomeniile „Poli de Dezvoltare Urbană” și „Poli de Creștere” din cadrul domeniului major de intervenţie 1.1 Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus