Timişoara / 52 de copii cu dizabilităţi de la Centrul de Zi „Podul Lung” puşi pe drumuri

În data de 25 martie, ora 10,  a avut loc o şedinţă privind situaţia imobilului de pe str. C Sălceanu, nr. 17, în care îşi desfăşoară activitatea Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilităţi „Podul Lung” din structura Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a municipiului Timişoara.La şedinţă au participat părinţii celor 52 de copii beneficiari ai serviciilor sociale furnizate în cadrul centrului, o parte din personalul centrului şi din partea Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, Comitetul de sănătate şi securitate în muncă, directorul executiv adjunct şi consilierul juridic.S-a prezentat situaţia deosebită în care se află imobilul şi soluţia propusă, după cum urmează:Adresa numărul SC – 3793/2011 a Primăriei  Municipiului Timişoara, comunicată Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară în data de 16.03.2011, cu privire la faptul că imobilul din Timişoara, str. C.Sălceanu nr. 17 se încadrează în clasa de risc seismic Rs I din care fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremur şi necesită intervenţie imediată şi vor trebui luate măsuri în acest sens până în data de 31.03.2011;Extrase din raportul de expertiză efectuat asupra imobilului în cauză;Soluţia temporară, propusă de către conducerea instituţiei, şi anume servicii sociale la domiciliu pe o perioadă determinată până la pregătirea unui alt imobil pentru a continua activitatea de centru de zi;Avizul Comitetului de sănătate şi securitate în muncă al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara din data de 23.03.2011, în sensul celor menţionate mai sus.Având în vedere cele expuse şi prevederile pct. 1.11 din anexa la Ordinul Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 73/2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditaţi conform legii cu beneficiarii de servicii sociale care defineşte forţa majoră, pentru o perioadă de trei luni, serviciile sociale vor fi furnizate la domiciliul beneficiarilor, cu acordul părinţilor. În această perioadă vor fi întreprinse demersurile necesare pentru amenajarea unei locaţii de furnizare a serviciilor sociale de tip centru de zi pentru copii cu dizabilităţi.Conducerea instituţiei nu poate accepta o variantă iresponsabilă de rămânere în imobil, care pune în pericol siguranţa beneficiarilor şi a personalului.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.