Asociaţia Culturală Noua Acropolă împreună cu Serviciul pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, organizează BALUL PRIMĂVERII , în data de 4 martie, ora 11, la Sala Lira a Casei de Cultură Timişoara. Evenimentul este un omagiu al tinerilor pentru cei care le pot fi bunici, pentru cei care au trecut prin unul sau două războaie mondiale şi care au construit o parte din societatea în care trăim. Programul evenimentului va include un bal mascat la care vor participa deopotrivă vârstnici şi tineri. O proiecţie multimedia despre Frumuseţea cosmosului va cufunda, timp de 15 minute, audienţa în magia marilor întrebări ale omului. Valsul Primăverii, grupurile vocale ale celor două instituţii, parada măştilor, cadourile şi timpul petrecut împreună vor completa atmosfera. La eveniment sunt invitaţi sponsori, oficialităţi, colaboratori ai serviciului.
Related posts
-
Colterm a început procesul de ecologizare al rezervoarelor
Cele trei rezervoare de combustibil ale Colterm Centru (2 de păcură, unul de combustibil lichid) sunt... -
Comunicat de presă referitor la stocuri combustibil, revizii la final de sezon de încălzire și debranșări
O dată cu sistarea furnizării energiei termice pentru încălzire, am demarat o serie de reparații, în... -
Marian Constantin Vasile, candidat independent pentru ocuparea fotoliului de primar al Timișoarei
„Este un an crucial pentru România și Timișoara. Un an în care suntem datori să...