Timişoara / Guvernul a hotărât să construiască un spital de urgenţă în oraşul de pe Bega

Guvernul a adoptat un Memorandum privind construirea a şase spitale de urgenţă în parteneriat public-privat. Spitalele urmează să fie construite în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi şi Craiova, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Memorandumul privind spitalele a fost iniţiat de Ministerul Sănătăţii. S-a menţionat că, în Guvern, s-a definitivat lista de proiecte care să fie finalizate prin parteneriate-public privat, solicitată anterior de premierul Emil Boc. După ce a luat decizia de comasare a 182 de spitale, din care 71 de unităţi vor fi transformate în cămine pentru bă­trâni, Ministerul Sănătăţii vrea să con­struiască în parteneriat public-privat o reţea de şase spitale regionale de ur­genţă, proiectul fiind esti­mat la aproximativ 1,5 mi­liarde de euro. Conform celor declarate de Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, noile spitale regionale de urgenţă vor fi concepute ca şi centre universitare care să asi­gure condiţii de asistenţă medicală de urgenţă unitară, iar finanţarea nu va avea legătură cu bugetul statului, mana­gementul fiind privat. Ministerul Sănătăţii va participa în acest parteneriat pe termen lung, de apro­ximativ 30 de ani, cu terenurile pe care se vor construi spitalele, iar companiile cu partea de finanţare.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.