Timişoara / Prefectul a pus ochii pe evaziunea fiscală de la Piaţa de Gros

Serviciul Public Comunitar se va deplasa în zone greu accesibile în judeţul Timiş unde există cetăţeni care nu deţin cărţi de identitate sau au expirat, a anunţat prefectul Mircea Băcală. Pe de altă parte, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, prefectul de Timiş a dezvăluit că se intenţionează modificarea legii administraţiei locale unde, printre altele, primarul să conducă şedinţele de Consiliu Local şi să aibă şi drept de vot, validarea consilierilor locali să se facă prin hotărâre judecătorească, scoaterea dintre atribuţiile prefectului aceea de a valida bugetele locale, dar şi reînfiinţarea postului de secretar al Prefecturii, de preferat cu pregătire juridică. Este posibil, totodată, ca banii – 800 000 lei – pentru refacerea blocului din strada Brăiloiu să fie primiţi foarte curând de la guvern, poate chiar şi săptămâna viitoare. Până atunci, prefectul a invitat ca Primăria să fie partener la combaterea evaziunii fiscale care domneşte în Piaţa de gros, în cadrul comisiei mixte constituite la nivelul instituţiilor statului cu activitate de control,  care a făcut eforturi deosebite să se trezească la ora 4 dimineaţa, cum a spus prefectul Mircea Băcală, pentru a-i surprinde pe evazionişti la locul faptei.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.